de Ovidiu Hurduzeu
Distributismul este larga răspândire a modului de viață care acordă prioritate absolută persoanei. Alpha și omega distributismului este concepția antropologică creștină a primatului persoanei care se împlinește în și prin comunitate. Termenul ,,persoană’’ provine din grecescul ,,prosopon’’ care înseamnă ,,sunt cu fața către cineva’’, ,,sunt în fața cuiva’’, ceea ce presupune relația vie drept condiție de existență.
A fi o persoană înseamnă să fi fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeeu. Imago dei nu este o esență sau o scânteie divină, ,,ceva’’ sălășluitor în interioritatea noastră care se identifică cu rațiunea, conștiința sau sufletul. Chipul lui Dumnezeu se află nu numai în suflet dar și în trupul nostru, și se manifestă ca o comuniune personală de iubire. Definiția biblică ,,Dumnezeu este iubire” trebuie înțeleasă în sensul ei adânc, ontologic și trinitar. Dumnezeu, în afara oricărei necesități, printr-o libertate absolută – care nu-i altceva decât Iubirea – face să se nască Fiul și să purceadă Duhul Sfânt. Altfel spus, Dumnezeu își realizează existența ca iubire, ca relație de iubire cu celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi. ,,Iubirea nu este un atribut al lui Dumnezeu, nu este o calitate morală a Sa. Dumnezeu nu are iubire, ci este iubire. Iubirea este modul de existență al lui Dumnezeu, este definiția lui Dumnezeu și aceasta este Treimea” (Christos Yannaras).
Chipul lui Dumnezeu se află nu numai în suflet dar și în trupul nostru, și se manifestă ca o comuniune personală de iubire.
Treimea este iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Din iubire, Dumnezeu cel în Treime i-a dat lumii libertatea de a sta ,,pe propriile picioare’’, Dumnezeu a vrut ca lumea să fie ,,foarte bună’’ – vie, concretă, de o infinită varietate. Lumea și-ar fi pierdut concretețea cât și varietatea – cele două fiind indisolubil legate – dacă Dumnezeu nu i-ar fi acordat creației libertatea de a fi ea însăși. Atotputernicul nu controlează panteist lumea, ci o susține în existență prin energiile necreate, numite și puterea harului. Duhul Sfânt este cel care face legătura între noi și Dumnezeu Tatăl prin Hristos Fiul. Religiile orientale, spiritualitățile New Age fac din creație o emanație a Creatorului și din Creator o prelungirie a ,,creației divine”. Energiile lor sunt incompatibile cu ideea de libertate, Dumnezeu se revarsă asupra lumii, copleșindu-o; omului nu-i mai rămâne decât să se supună, să se lase absorbit ș să dispară în magma incandescentă a Sursei divine. In creștinism, Duhul Sfânt, concomitent duh al comuniunii și al libertății, umple un ,,spațiu” al libertății între lume și divinitate așa încât cele două nu se confundă.
Trebuie reținut un fapt esențial: comuniunea personală este parte din identitatea noastră existențială. Ne zidim identitatea în și prin relația cu Dumnezeu și ceilalți. Relația cu semenii mei nu este un atribut exterior al identității mele, ci mă definește cine sunt ca ființă concretă, liberă și fără seamăn.
Ne zidim identitatea în și prin relația cu Dumnezeu și ceilalți. Relația cu semenii mei nu este un atribut exterior al identității mele, ci mă definește cine sunt ca ființă concretă, liberă și fără seamăn.
Distributismul concepe persoana ca un eveniment. In comunitățile de iubire fiecare persoană devine un Eveniment, unul pentru celălalt, persoană pentru persoană, față către față. Comunitatea pe care o stabilesc cu semenul meu printr-un ,,al treilea” (Duhul Sfânt) imi conferă calitatea de eveniment existențial, de persoană-eveniment liberă și necondiționată. Când spun ,,am avut o relație cu cineva”, relația este exterioară ființei mele adevărate, un simplu atribut care nu afectează identitatea mea ca persoană. Când spun ,,iubesc pe cineva”, relația devine parte din mine. Manifestă și clarifică identitatea mea ca eveniment existențial, unic și fără seamăn. Un eveniment nu poate fi obiectivat, fragmentat, divizat. Este o totalitate unică și vie, care emană o energie fără asemănare. Iată de ce nu poate fi transformat într-un simplu incident, ceva replicabil prin catalogare, standardizare, robotizare (digitalizare) și astfel integrabil într-o totalitate reconstruită artificial. Persoana se comportă ca un eveniment și în sensul că nu devine niciodată ,,ceva” ce ea nu este menită să fie, nu se aseamănă cu lucruri ce nu aparțin existenței sale.
Un eveniment nu poate fi obiectivat, fragmentat, divizat. Este o totalitate unică și vie, care emană o energie fără asemănare. Iată de ce nu poate fi transformat într-un simplu incident, ceva replicabil prin catalogare, standardizare, robotizare (digitalizare) și astfel integrabil într-o totalitate reconstruită artificial.
Persoana ca eveniment este totdeauna ,,cineva”, nu poate fi o emanație, copie sau prelungire a unui ,,ceva’’ – iar acel ,,ceva’’ să aibă puterea să-i definească identitatea. Modul de viață autentic creștin este determinat de această calitate evenimențială a relației noastre cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Avem libertatea să stăm ferm pe propriile picioare și să ne desăvârșim ca persoane-eveniment întru Hristos, reechilibrându-ne în Biserică. Sau zidim o comunitate vie care respectă unicitatea persoanei și spațiul său personal, potențial evenimențial ( proprietate, familie, tradiție, neam ) sau ne ,,pierdem busola’’și ne transformăm în simple incidente, trupuri și minți dezechilibrate, răvășite de patimi necrozante.
Astfel înțelegem contradicția supremă pe care este clădită lumea postmodernă. Oamenii jinduiesc încă, fie și inconștient, să fie persoane-eveniment dar se plasează în afara comuniunii personale, întruchipată de Biserica Vie a lui Hristos, singura în care condiția evenimențială ar putea să se manifeste pe deplin. Mulți dintre noi se supun vremurilor și aleg să devină exact ceea ce Dumnezeu nu i-a menit să fie: sclavi fericiți al unei existențe frivole. In loc să mărturisească Adevărul, să demaște minciuna și manipularea, preferă să joace un rol confortabil: se identifică, devin masca însăși care le ascunde chipul. Masca, nu numai că ne acoperă propriul nostru chip, dar încețoșează și chipul lui Dumnezeu din noi așa încât energiile dătătoare de viață ale Duhului Sfânt nu mai acționează asupra noastră. Avem încă iluzia că trăim în comunități de iubire. De fapt, am devenit pseudopersoane prinse într-un gigantic spațiu reticular, o pânză de păianjen de dimensiuni planetare în care legea supremă este deturnarea Adevărului, adaptarea și supunerea. Numesc acest spațiu Rețeaua.
Ce este Rețeaua?
Rețeaua este lucrarea Satanei. Diavolul nu poate să creeze. Plasează un adevăr intrinsec într-un un context reconfigurat (,,resetat” este noul termen folosit de Rețea), deturnându-l de la semnificația sa inițială. In lumea răsturnată a Rețelei adevărul este emanația falsului.
In lumea răsturnată a Rețelei adevărul este emanația falsului.
Pe de-o parte diavolul desfigurează (în greacă , Diabolos înseamnă ,,cel care separă dezbină.”). Provoacă accidente, incidente ( așa numitele ,,steaguri false”), haos, cu scopul de a-i distruge omului reperele fundamentale. In limbaj postmodern, asta înseamnă abolirea principiului identității. Te dezechilibrezi ontologic – altfel spus îți pierzi identitatea – nu numai prin smulgerea rădăcinilor, ci și prin simpla zdruncinare a centrului tău de greutate. Nu-i nevoie de o lovitură în moalele capului. O piedică pusă dibaci are puterea să te arunce în prăpastie. Omul împleticit și-a pierdut trezvia. Se agață de orice amăgire care-i pare salvatoare.
Pe de altă parte, diavolul reconfigurează (resetează) lumea pe care a desfigurat-o după principiul ,,coerenței incoerenței” ( principiul ,,noii normalități)’’ Pseudoevenimente, fragmente disparate de realitate sunt aglutinate cu imagini amăgitoare într-o construcție fantasmagorică. Cum Necuratul cunoaște slăbiciunile omenești înlocuiește complexitatea vie a realității cu o inginerie drăcească în care, brusc, totul se potrivește la fix, se echilibrează confortabil, fără efort. Halucinația tehnoglobalistă a Marii Resetări și dictatura sanitară au impus coșmarul ,,noii normalități’’ prin exploatarea aspirațiilor, temerilor și a imaginii de sine a sclavului fericit. Real este doar ceea ce Rețeaua îi spune sclavului c-ar fi în avantajul lui egoist. Dacă accepți cu seninătate monstruosul și absurdul ( de exemplu, purtarea unei măști de cârpă pentru a te apăra contra virușilor), ba încă le găsești ,,normale’’, aceasta se datorește raționalității incoerenței, caracteristică stării demonice și echivalentelor ei în plan psihopatologic și moral (alcoolism, consum de droguri, nebunie, desfrâu). Nu te hipnotizează realitatea de zi cu zi căci te lovești mereu de probleme divergente. Divergența situațiilor întâlnite în viața reală opune rezistență, o percepi ca un obstacol, nu-i plăcută, obosește, cere din partea ta eforturi permanente de reechilibrare. Varietatea de aspecte confuze și contradictorii te ține mereu treaz, este o provocare continuă. Să navighezi pe valurile vieții în timp de furtună, trebuie să te comporți ca un căpitan priceput și responsabil. Dacă vasul nu are centrul de greutate bine echilibrat, iar echipajului îi lipsește coeziunea sufletească și experiența personală a navigației în situații critice, veți sfârși cu toții pe fundul oceanului.
Realul prin aderare
Coerența incoerenței zămislește ,,o realitate prin aderare”. O iluzie la care aderi se substituie realității concrete. Visul este mai real decât realitatea întrucât aderi necondiționat la imaginile sale convergente. In vis nu iei distanță pentru a evalua ceea ce ți se întâmplă. Aceeași constatare este valabilă pentru utopie. Nu-i opui rezistență atâta timp cât nu te desprinzi din imaginile ei. Realul prin aderare, omogen și totalitar, îți ține simțurile adormite, acționează asupra ta ca un cântec de leagăn, Iți oferă aparența unor soluții rapide și confortabile.
Rețeaua coordonează un gigantic mecanism de iluzionare care multiplică la infinit aparențe convergente cu statut de realitate. Un mecanism bazat pe ,,bani din nimic’’ (fiat money) și imagini fără conținut.
Banul, devenit măsura unică a tuturor activităților umane, a transformat persoana într-o abstracțiune prin instituirea legii echivalenței universale. Dintr-o persoană concretă, unică și fără seamăn, omul a devenit o persoană interșanjabilă. Avănd un preț pe piață, omul intră în circuitul de circulație și interșanjabilitate a mărfii.
Individul-marfă nu ar putea fi vândut și cumpărat – cu alte cuvinte, n-ar avea valoare de piață – dacă nu s-ar reflecta într-o imagine. Circulația imaginilor formează un ,,spectacol” (Guy Debord), o pseudorealitate care dublează și, totdeodată, ascunde circulația monetară ( cu căt tranzacțiile financiare devin mai abstracte, cu atât circulația imaginilor tinde să devină mai concretă). Circulația monetară a ,,banului creat din nimic” și circulația imaginilor sunt generate, mediate și garantate de Rețea. Un exemplu în acet sens ni-l oferă vedetele, niște fantoșe interșanjabile, întrupate într-o imagine publică individualizantă. Imaginea este cea care-i oferă vedetei notorietate și tot imaginea îi stabilește valoarea de piață. In spatele imaginilor se află însă Rețeaua care îi poate mări sau diminua vedetei statutul ei mediatic.
Tot ceea ce se inginerește în regim de rețea nu mai are nevoie de justificări. Texte fără replică se multiplică la infinit pentru a oferi ficțiunii statut de realitate. Rețeaua a produs un limbaj de sinteză menit să redea, alături de imaginile prefabricate, pseudorealitatea unei lumi ,,resetate’’. Precum rețelele informatice, limbajul de sinteză este un circuit închis. Aceleași cuvinte goale se rotesc redundant în interiorul Rețelei. Nici un alt adevăr din afară nu este acceptat. Complet devalorizat, ,,prostituat în semn’’ (Cioran) cuvântul nu mai este ancorat într-un sol ontologic. Ii lipsește probitatea de a spune adevărul; precum fiat money, vorbele goale circulă fără acoperire.
Tot ceea ce se inginerește în regim de rețea nu mai are nevoie de justificări.
Creștinism în act
Distributismul este creștinism în act. Creștinism prin fapte care angajează persoana în totalitatea sa. Mintea și inima, ,,a fi“ și ,,a face’’ înfrățite în evenimente cu o deschidere către realitatea ultimă; corpul ecleziastic al Cuvântului. Misiunea distributismului este să rezidească și să răspândească cât mai multe comuniuni de persoane care ființează pe modelul cinei euharistice a unor frați. Când construim împreună un pod peste un pârâu nu ne angajăm doar cu o parte din noi, ca proiectanți, zidari sau oameni cu bani care donează pentru o cauză nobilă. Nici nu ne limităm la rolul de voluntari entuziaști. Constructia podului este faptă înrădăcinată în modul nostru de existență creștin. Din împletirea lui ,,a face” cu ,,a fi’’ se naște un eveniment eclezial concret și dinamic: podul care se desăvârșește material și crește spiritual într-o ,,Biserică” – ,,o simfonie pluripersonală în care fiecare persoană interpretează partitura sa, totul fiind coordonat, dirijat și unificat sub conducerea lui Hristos, fiecare aducându-și contibuția concretă și fiecare profitând reciiproc de toți ceilalți.”(Dumitru Stăniloaie)
Misiunea distributismului este să rezidească și să răspândească cât mai multe comuniuni de persoane care ființează pe modelul cinei euharistice a unor frați.
Libertatea întrupată
Ținând de ordinul întrupării, comunitatea de iubire se definește și prin evenimentele istorice și culturale. Prin Duhul iubirii, sfinții, eroii neamului, marile noastre personalități culturale devin ,,icoane’’ vii, deschid un spațiu al libertății adevărate. In acest spațiu, împreună cu toți cei care de-a lungul timpului L-au mărturisit, trăim bucuria noului mod de existență, ,,noua creație în Hristos”.
Prin distributism, noul mod de existență în Hristos se manifestă ca libertate și în viața economică. Nu există sferă economică neutră. Economia este orientată fie spre Dumnezeu și participă la marea economie divină, fie către Necuratul și rețeaua lui, devenind activitatea ,,maimuțelor lui Dumnezeu”.
Dintr-o perspectivă ortodoxă, gospodăria țărănească, mica firmă de familie, cooperativele, nu sunt ,,lucruri necesare’’ închise în propria lor utilitate. Au logosul lor personal raportat la manifestarea Persoanei Logosului. In momentul în care logosul personal al lucrurilor nu se mai manifestă căci lucrurile se limitează strict la circularitatea lor de obiecte-marfă, persoana nu se mai poate desprinde din Rețea. Rămâne o monadă abstractă dintr-o masă informă. Reacționează pavlovian la câștigul măsurabil în bani care, fiind plasat în afara persoanei, produce sărăcie ontologică. La rândul ei, sărăcia ontologică alimentează, mai devreme sau mai târziu, sărăcia materială.
Nu există sferă economică neutră. Economia este orientată fie spre Dumnezeu și participă la marea economie divină, fie către Necuratul și rețeaua lui, devenind activitatea ,,maimuțelor lui Dumnezeu”.
Dacă vrem o adevărată schimbare economică, trebuie să modificâm radical felul nostru de a ne raporta la valorile materiale. Să ajungem la adevărata rațiune de a fi a economiei, nu-i nevoie să-i schimbăm legile ei intrinseci. Le sporim doar calitativ Intr-o economie distributistă bazată pe antropologia creștină a dăruirii și ,,vecinității”, homo economicus se auto-depășește în planul superior al împliinirii personal-evenimențiale. Realul prin aderare este eliminat, imaginile înșelătoare nu mai hipnotizează privirile iar Rețeaua este incapabilă să mai controleze comportamentele. Distributismul împiedică economia profană să mai profaneze lumea.
Distributismul împiedică economia profană să mai profaneze lumea.
