ALERTĂ NOUTĂȚI!

Distributismul și persoana ca eveniment

Distributismul și persoana ca eveniment

de Ovidiu Hurduzeu

 

de Ovidiu Hurduzeu

Distributismul este larga răspândire a  modului de viață care acordă prioritate absolută persoanei. Alpha și omega distributismului este concepția antropologică creștină a primatului persoanei care se împlinește în și prin comunitate. Termenul ,,persoană’’ provine din grecescul ,,prosopon’’ care înseamnă ,,sunt cu fața către cineva’’, ,,sunt în fața cuiva’’, ceea ce presupune relația vie drept condiție de existență.

A fi o persoană înseamnă să fi fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeeu. Imago dei  nu este  o esență sau o scânteie divină, ,,ceva’’  sălășluitor în interioritatea noastră  care se identifică cu  rațiunea, conștiința sau  sufletul. Chipul lui Dumnezeu se află nu numai în suflet dar și în trupul nostru,  și se manifestă ca o comuniune personală de iubire. Definiția biblică ,,Dumnezeu este iubire” trebuie înțeleasă în sensul ei adânc, ontologic și trinitar. Dumnezeu, în afara oricărei necesități, printr-o libertate absolută – care nu-i altceva decât Iubirea – face să se nască Fiul și să purceadă Duhul Sfânt. Altfel spus, Dumnezeu își realizează existența ca iubire, ca relație de iubire cu celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi. ,,Iubirea nu este un atribut al lui Dumnezeu, nu este o calitate morală a Sa. Dumnezeu nu are iubire, ci este iubire. Iubirea este modul de existență al lui Dumnezeu, este definiția lui Dumnezeu și aceasta este Treimea” (Christos Yannaras).

Chipul lui Dumnezeu se află nu numai în suflet dar și în trupul nostru,  și se manifestă ca o comuniune personală de iubire.

Treimea este iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Din iubire, Dumnezeu cel în Treime i-a dat lumii libertatea de a sta ,,pe propriile picioare’’, Dumnezeu a vrut ca lumea să fie ,,foarte bună’’ – vie, concretă, de o infinită varietate. Lumea și-ar fi pierdut concretețea cât și varietatea – cele două fiind indisolubil legate – dacă Dumnezeu nu i-ar fi acordat creației libertatea de a fi ea însăși. Atotputernicul nu controlează panteist lumea, ci o susține în existență prin energiile necreate, numite și  puterea harului. Duhul Sfânt este cel care  face legătura între noi și Dumnezeu Tatăl prin Hristos Fiul. Religiile orientale, spiritualitățile New Age fac din creație o emanație a Creatorului și din Creator o prelungirie a ,,creației divine”. Energiile lor sunt incompatibile cu ideea de libertate, Dumnezeu  se revarsă asupra lumii, copleșindu-o;  omului   nu-i mai rămâne decât să se supună, să se lase absorbit ș să dispară în magma incandescentă a Sursei divine. In creștinism,  Duhul Sfânt, concomitent duh al comuniunii și al libertății,  umple  un ,,spațiu” al libertății  între lume și divinitate așa încât cele două nu se confundă. 

Trebuie reținut un fapt esențial: comuniunea personală este parte din identitatea noastră existențială.  Ne zidim identitatea în și prin relația cu Dumnezeu și ceilalți. Relația cu semenii mei nu este un atribut exterior al identității mele, ci mă definește cine sunt ca ființă  concretă, liberă și fără seamăn. 

Ne zidim identitatea în și prin relația cu Dumnezeu și ceilalți. Relația cu semenii mei nu este un atribut exterior al identității mele, ci mă definește cine sunt ca ființă  concretă, liberă și fără seamăn.

Distributismul concepe persoana ca un eveniment. In comunitățile de iubire  fiecare persoană devine un Eveniment,  unul pentru celălalt, persoană pentru persoană, față către față. Comunitatea  pe care o stabilesc cu semenul meu printr-un ,,al treilea” (Duhul Sfânt) imi conferă  calitatea de eveniment existențial, de persoană-eveniment  liberă și necondiționată. Când spun ,,am avut o relație cu cineva”, relația  este exterioară ființei mele adevărate, un simplu atribut care nu afectează identitatea mea ca persoană. Când spun ,,iubesc pe cineva”, relația  devine parte din mine. Manifestă și  clarifică identitatea mea  ca eveniment existențial,  unic și fără seamăn. Un eveniment nu poate fi obiectivat, fragmentat, divizat. Este  o totalitate unică și vie, care emană o energie fără asemănare. Iată de ce nu poate fi transformat   într-un simplu incident, ceva  replicabil  prin  catalogare, standardizare, robotizare (digitalizare) și astfel  integrabil într-o totalitate reconstruită artificial.  Persoana se comportă ca un eveniment și în sensul că nu devine niciodată  ,,ceva” ce  ea nu este menită  să fie,  nu se aseamănă  cu lucruri ce nu aparțin existenței sale.

Un eveniment nu poate fi obiectivat, fragmentat, divizat. Este  o totalitate unică și vie, care emană o energie fără asemănare. Iată de ce nu poate fi transformat   într-un simplu incident, ceva  replicabil  prin  catalogare, standardizare, robotizare (digitalizare) și astfel  integrabil într-o totalitate reconstruită artificial.

Persoana ca eveniment este totdeauna ,,cineva”, nu poate fi o emanație, copie sau prelungire a unui ,,ceva’’ – iar acel ,,ceva’’ să aibă puterea  să-i definească identitatea.  Modul de viață autentic creștin este determinat de această calitate evenimențială a relației noastre cu Dumnezeu și cu aproapele  nostru. Avem libertatea să  stăm ferm pe propriile picioare și să ne desăvârșim ca persoane-eveniment întru Hristos, reechilibrându-ne în Biserică. Sau zidim o comunitate vie care respectă  unicitatea persoanei și spațiul său personal,  potențial evenimențial ( proprietate, familie, tradiție, neam ) sau  ne ,,pierdem busola’’și ne transformăm în simple incidente, trupuri și minți  dezechilibrate, răvășite  de patimi necrozante.

Astfel înțelegem contradicția supremă pe care este clădită lumea postmodernă. Oamenii jinduiesc încă, fie și inconștient, să fie  persoane-eveniment dar se plasează în afara comuniunii personale, întruchipată de Biserica Vie a lui Hristos, singura în care condiția evenimențială ar putea să se manifeste pe  deplin.  Mulți dintre noi  se supun vremurilor și aleg  să devină  exact ceea ce Dumnezeu nu i-a menit să fie: sclavi fericiți al unei existențe frivole. In loc să mărturisească Adevărul, să demaște minciuna și manipularea, preferă să  joace un rol confortabil: se identifică, devin  masca însăși care le ascunde chipul. Masca, nu numai că ne acoperă propriul nostru chip, dar încețoșează și chipul lui Dumnezeu din noi așa încât  energiile dătătoare de viață ale Duhului Sfânt nu mai acționează asupra noastră. Avem încă iluzia că  trăim în comunități de iubire. De fapt, am devenit  pseudopersoane prinse  într-un gigantic spațiu reticular, o pânză de păianjen de dimensiuni planetare în care  legea supremă  este  deturnarea Adevărului, adaptarea și supunerea. Numesc acest spațiu Rețeaua.

Ce este  Rețeaua? 

Rețeaua este lucrarea Satanei. Diavolul nu poate să creeze. Plasează  un adevăr intrinsec  într-un un context reconfigurat (,,resetat” este noul termen folosit de Rețea),  deturnându-l  de la  semnificația  sa inițială. In lumea răsturnată  a Rețelei  adevărul este emanația falsului.

In lumea răsturnată  a Rețelei  adevărul este emanația falsului.

Pe de-o parte diavolul desfigurează (în greacă , Diabolos înseamnă ,,cel care separă dezbină.”). Provoacă accidente, incidente ( așa numitele ,,steaguri false”), haos,  cu scopul de a-i  distruge omului reperele fundamentale. In limbaj postmodern, asta înseamnă abolirea principiului identității. Te dezechilibrezi ontologic – altfel spus îți pierzi identitatea – nu numai prin smulgerea  rădăcinilor, ci și prin simpla zdruncinare a centrului tău de greutate. Nu-i nevoie de o lovitură în moalele capului. O piedică pusă dibaci are puterea să te arunce în prăpastie. Omul împleticit și-a pierdut trezvia. Se agață de orice amăgire care-i pare salvatoare.

Pe de altă parte, diavolul reconfigurează (resetează) lumea pe care a desfigurat-o după principiul ,,coerenței incoerenței”     ( principiul ,,noii normalități)’’   Pseudoevenimente,  fragmente disparate de realitate sunt aglutinate  cu  imagini amăgitoare într-o  construcție fantasmagorică. Cum Necuratul cunoaște slăbiciunile omenești înlocuiește complexitatea vie a realității cu o inginerie drăcească  în care, brusc, totul se potrivește la fix, se echilibrează confortabil, fără efort. Halucinația tehnoglobalistă a Marii Resetări și  dictatura sanitară   au impus  coșmarul  ,,noii normalități’’ prin exploatarea  aspirațiilor, temerilor și a imaginii  de sine a sclavului fericit. Real este doar ceea ce Rețeaua îi spune sclavului c-ar fi în avantajul lui egoist. Dacă accepți cu seninătate monstruosul și absurdul ( de exemplu, purtarea unei măști de cârpă pentru a te apăra contra virușilor), ba încă le găsești ,,normale’’, aceasta se datorește raționalității incoerenței, caracteristică stării demonice și echivalentelor ei în plan psihopatologic și moral (alcoolism, consum de droguri, nebunie, desfrâu). Nu te hipnotizează realitatea de zi cu zi căci te lovești mereu de probleme divergente. Divergența situațiilor întâlnite în viața reală opune rezistență, o percepi   ca un obstacol, nu-i plăcută, obosește, cere din partea ta eforturi permanente de reechilibrare. Varietatea de aspecte confuze și contradictorii te ține mereu treaz, este o provocare continuă. Să navighezi pe valurile vieții în timp de furtună, trebuie să te comporți ca un căpitan priceput și responsabil. Dacă vasul nu are centrul de greutate bine echilibrat, iar echipajului îi lipsește coeziunea sufletească și experiența personală a navigației în situații critice, veți  sfârși cu toții pe fundul oceanului. 

 

Realul prin aderare

Coerența incoerenței  zămislește ,,o realitate prin aderare”. O iluzie la care aderi se substituie realității concrete. Visul este mai real decât realitatea întrucât aderi necondiționat la imaginile sale convergente. In vis nu iei distanță pentru a evalua ceea ce ți se întâmplă. Aceeași constatare este valabilă pentru utopie. Nu-i opui rezistență atâta timp cât nu te desprinzi din imaginile ei. Realul prin aderare, omogen și totalitar,  îți ține simțurile adormite, acționează asupra ta  ca un cântec de leagăn, Iți oferă aparența  unor soluții rapide și confortabile. 

Rețeaua   coordonează un gigantic mecanism de iluzionare care multiplică la infinit aparențe convergente  cu statut de realitate. Un mecanism bazat pe ,,bani din nimic’’ (fiat money) și imagini fără conținut. 

Banul, devenit măsura unică a tuturor activităților umane, a transformat persoana într-o abstracțiune prin instituirea legii echivalenței universale. Dintr-o persoană concretă, unică și fără seamăn, omul a devenit o persoană interșanjabilă. Avănd un preț pe piață, omul intră în circuitul de circulație și interșanjabilitate a mărfii. 

Individul-marfă nu ar putea fi vândut și cumpărat – cu alte cuvinte, n-ar avea valoare de piață – dacă nu s-ar reflecta într-o imagine. Circulația imaginilor formează un ,,spectacol” (Guy Debord), o pseudorealitate care dublează și, totdeodată, ascunde circulația monetară ( cu căt tranzacțiile financiare devin mai abstracte, cu atât circulația imaginilor tinde să devină mai concretă). Circulația monetară a ,,banului creat din nimic” și circulația imaginilor sunt generate, mediate și garantate de Rețea. Un  exemplu în acet sens ni-l oferă vedetele, niște  fantoșe interșanjabile,  întrupate  într-o imagine publică individualizantă. Imaginea este cea care-i oferă vedetei notorietate  și tot imaginea îi  stabilește valoarea de piață. In spatele  imaginilor se află însă  Rețeaua care îi  poate mări sau diminua vedetei  statutul ei mediatic.  

Tot ceea ce se inginerește în regim de rețea nu mai are nevoie de justificări. Texte fără replică se multiplică la infinit pentru a oferi ficțiunii statut de realitate. Rețeaua a produs un limbaj de sinteză menit să redea, alături de imaginile prefabricate, pseudorealitatea unei lumi ,,resetate’’. Precum rețelele informatice, limbajul de sinteză este un circuit închis. Aceleași cuvinte goale se rotesc redundant în interiorul  Rețelei. Nici un alt adevăr din afară nu este acceptat. Complet devalorizat, ,,prostituat în semn’’ (Cioran) cuvântul nu mai este ancorat într-un sol ontologic. Ii lipsește probitatea de a spune adevărul; precum fiat money, vorbele goale circulă fără acoperire.

Tot ceea ce se inginerește în regim de rețea nu mai are nevoie de justificări.

 

Creștinism în act

Distributismul este creștinism în act. Creștinism prin fapte care angajează persoana în totalitatea sa. Mintea  și inima, ,,a fi“ și ,,a face’’  înfrățite  în evenimente cu o deschidere   către  realitatea  ultimă;  corpul ecleziastic al Cuvântului. Misiunea distributismului este să rezidească și să răspândească cât mai multe  comuniuni de persoane care ființează pe modelul cinei euharistice a unor frați.   Când construim împreună un pod peste un pârâu nu ne angajăm doar  cu o parte din noi, ca proiectanți, zidari sau oameni cu bani care donează pentru o cauză nobilă. Nici nu ne limităm la rolul de  voluntari entuziaști. Constructia podului este faptă înrădăcinată în modul nostru de existență creștin. Din împletirea lui ,,a face” cu ,,a fi’’ se naște un eveniment eclezial concret și dinamic:  podul care se desăvârșește material și crește  spiritual  într-o ,,Biserică” – ,,o simfonie pluripersonală în care fiecare persoană interpretează partitura sa, totul fiind coordonat, dirijat și unificat sub conducerea lui Hristos, fiecare aducându-și contibuția concretă și fiecare profitând reciiproc de toți ceilalți.”(Dumitru Stăniloaie)

Misiunea distributismului este să rezidească și să răspândească cât mai multe  comuniuni de persoane care ființează pe modelul cinei euharistice a unor frați.

Libertatea întrupată

Ținând de ordinul întrupării, comunitatea de iubire  se definește și prin evenimentele  istorice și culturale.  Prin Duhul  iubirii, sfinții, eroii neamului, marile noastre personalități culturale  devin ,,icoane’’ vii,  deschid un spațiu al libertății adevărate. In acest spațiu, împreună  cu toți cei care de-a lungul timpului L-au mărturisit, trăim bucuria noului mod de existență, ,,noua creație în Hristos”. 

Prin distributism, noul mod de existență în Hristos se manifestă ca libertate și în  viața economică. Nu există sferă economică neutră. Economia este orientată fie spre Dumnezeu și participă la marea economie divină, fie către Necuratul și  rețeaua lui,  devenind  activitatea ,,maimuțelor lui Dumnezeu”. 

Dintr-o perspectivă ortodoxă, gospodăria țărănească, mica firmă de familie, cooperativele, nu sunt ,,lucruri necesare’’ închise în propria lor utilitate. Au logosul lor personal raportat  la manifestarea  Persoanei Logosului. In momentul în care logosul personal al lucrurilor nu se mai manifestă căci lucrurile se limitează strict la circularitatea lor  de obiecte-marfă, persoana nu se mai poate desprinde din  Rețea. Rămâne  o monadă abstractă dintr-o masă informă. Reacționează pavlovian la câștigul măsurabil în bani care, fiind plasat în afara persoanei, produce sărăcie ontologică.  La rândul ei,  sărăcia ontologică alimentează, mai devreme sau mai târziu, sărăcia materială.

Nu există sferă economică neutră. Economia este orientată fie spre Dumnezeu și participă la marea economie divină, fie către Necuratul și  rețeaua lui,  devenind  activitatea ,,maimuțelor lui Dumnezeu”.

Dacă vrem o adevărată schimbare economică, trebuie să modificâm radical  felul nostru de a ne raporta la valorile materiale. Să  ajungem la  adevărata rațiune de a fi a economiei, nu-i  nevoie  să-i  schimbăm legile ei  intrinseci. Le sporim doar calitativ   Intr-o  economie distributistă bazată pe antropologia creștină a dăruirii și ,,vecinității”,   homo economicus se auto-depășește  în  planul superior al împliinirii personal-evenimențiale. Realul prin aderare este eliminat,  imaginile  înșelătoare  nu  mai hipnotizează   privirile iar Rețeaua este incapabilă să mai  controleze comportamentele. Distributismul împiedică economia profană să mai profaneze lumea.

Distributismul împiedică economia profană să mai profaneze lumea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Arhivă articole