ALERTĂ NOUTĂȚI!

Gaze de şist. La Cobadin, anti-fracturiştii ar fi vrut, dar n-au avut cu cine…

Gaze de şist. La Cobadin, anti-fracturiştii ar fi vrut, dar n-au avut cu cine…

de Alexandru Ciolan

Miercuri 22 ianuarie, Cobadin, judeţul Constanţa. Plecăm din Bucureşti după ce s-a mai ostoit traficul urban al dimineţii (traversatul Capitalei poate lua mai mult decât traversarea parţială a ţării). Spre deosebire de disperaţii care aleargă pe şosele ca să câştige câteva minute la destinaţie, mergem la consum. Juniorul meu conduce Loganul, eu stau pe locul mortului, neavând carnet. Facem experimente, ca să ne convingem că suntem înţelepţi să ne grăbim încet: 90 km/h – consum 5,7; 110 km/h – consum 7,4: 130 km/h – consum 8,2. Concluzia: fiecare kilometru în plus peste viteza optimă (în cazul Loganului: 90 km/h) echivalează cu un procent de consum în plus. Conştiinţa ecologică se manifestă şi pe şosea…

Ajungem cu o oră înainte de începerea întrunirii. Căutăm în „centrul civic“ cunoştinţe din vremea tinereţii mele şi a copilăriei juniorului (nu le-am mai văzut de 35 de ani…), dar nu le mai găsim, s-au mutat de mult în Constanţa. Ne grăbim spre locul convocării: Căminul Cultural, în faţa căruia, printre automobile, stă parcată o dubiţă a Jandarmeriei. Slab, slab… La Vaslui, forţele de ordine erau forţe de descurajare, nu ca aici… Şeful dubiţei se deplasează până în holul Căminului Cultural, unde se interesează dacă „Au venit cei de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale“. Forţele locale sprijină forţele centrale, chiar dacă reciproca este condiţionată.
Cobadinul nu e Vaslui, în inima Dobrogei nu am fost opriţi la distanţă de „obiectiv“ şi nu ne-a întrebat nimeni dacă nu cumva în pachetul cu cărţi avem bombe. (Dacă ar fi ştiut sărmanii jandarmi că aduceam bombe de idei…)
Căminul Cultural are câteva sute de locuri, dar în sală sunt, cu tot cu noi şi cu tot cu reprezentaţii ANRM din prezidiu, 65 de persoane (numărate de juniorul meu, dacă el a greşit, greşesc şi eu). Lipsesc din delegaţia oficială de la Bucureşti preşedintele ANRM şi juristul  instituţiei. Probabil că au preferat să rămână acasă ca să termine de citit „Ulei de şarpe“… Sau poate că au terminat de citit cartea şi le-a fost teamă de extemporalul anunţat la Vaslui când le-am oferit volumele…
Din partea ANRM participă directorul general Claudia Răileanu, însoţit de două doamne cu funcţii de execuţie, plus profesorul de serviciu universitar (fost decan timp de 14 ani) Corneliu Dinu.
Zice doamna director Răileanu două vorbe de deschidere, anunţă că moderator va fi domnul Dinu şi că pentru întrebări vom avea la dispoziţie câte 5 minute de cap de participant. Sar cu gura, ca muşcat de şarpe (piesa de la Vaslui nu o să se mai repete, în ce mă priveşte, doar proştii repetă greşelile) şi citez, din fiţuica oficială a ANRM, că este o „sesiune de informare şi dezbatere“, nu o şedinţă de întrebări şi răspunsuri, şi că dezbaterea presupune prezentarea unui punct de vedere (al prezidiului) şi combaterea lui, din sală, în timpi egali. Prezidenta admite că am dreptate şi îi dă microfonul rumegătorului universitar Corneliu Dinu, care scoate din stomac şi începe să mestece între dinţi aceeaşi prezentare fâsâită a procedeului de exploatare prin fracturare hidraulică a gazelor de şist pe care o repetă probabil de pe vremea când încă nu ieşise la pensie. După câteva minute de moţăială generală (nimeni, nici din sală, nici din prezidiu, nu-şi ascunde plictisul), îl prind pe stimabil cu o perlă şi-l întrerup. Vexat, universitarul cere voie să continue, dar mă întorc spre sală şi întreb dacă este cineva interesat de ceea ce debitează. Cine este interesat să ridice mâna! Nu ridică nimeni, nici măcar din sprânceană. Stimabilul se aşază, înfrânt, ca să-şi rumege amarul (timp de 45 de minute nu va mai scoate nici măcar un oftat).
Ovidiu Hurduzeu la un protest anti-fracking din California
Câteva persoane din jurul meu mă imploră să nu mai întrerup prezidiul, fiindcă organizatorii pot cere evacuarea sălii şi nu ne vom mai putea transmite mesajele. Dar eu ştiu ce ştiu, lecţia de la Vaslui nu se va mai repeta: dacă laşi nesancţionate prompt inepţiile înseamnă că eşti bun de manipulat – iar eu (şi ca mine mulţi alţii) pot fi înduplecat, dar nu pot fi prostit.
Din clipa aceea se schimbă raportul de forţe şi începe bombardamentul. Anti-fracturiştii trag salvă după salvă, iar prezidiul se ascunde în tranşee şi discută serios varianta retragerii. Nici măcar asta nu mai e posibil… Apărătorii fracturării hidraulice din prezidiu (în sală, chiar dacă va fi fost vreunul, nu mai are curaj nici să murmure) se lasă bombardaţi de întrebările nimicitoare la care nu au răspuns. Încearcă, timid, să salveze onoarea, dar e prea târziu, au pierdut lupta. Primesc cu stoicism loviturile.
Nu vreau, nici nu are rost să intru în amănunte. A fost o victorie zdrobitoare, prin nesupunere, de fapt prin cererea respectării ad litteram a regulilor.
Nu am, nu avem nimic cu salariaţii de la ANRM. Sunt sărmani (vorbă să fie!) slujbaşi la stat. Bieţi (vorbă să fie!) executanţi. Atât de chinuiţi de şefi şi de decidenţii politici încât nici măcar nu mai au timp să cugete…
Atât de aprigă era lupta şi atât de indecis rezultatul încât juniorul meu a ieşit pe hol să tragă o ţigară. Şi să testeze starea de spirit a vreo două jurnaliste (adică: lucrătoare la jurnal, nu lucrătoare cu ziua) şi a câtorva fumători ieşiţi, ca şi el, pe pridvor când au priceput că în sală era masacru, nu luptă. Şi a povestit despre tropăitorii de la Vaslui, aduşi de autorităţi la o întâlnire similară cu doar două zile înainte. „Aici nu suntem rupţi în coate ca moldovenii, aici oamenii sunt bogaţi, nu pot fi manipulaţi“ a fost răspunsul fumătorilor. Doamne, ajută-i!
Nu ştim dacă rumegătorul universitar care ar fi trebuit să modereze întâlnirea a terminat de mestecat informaţiile, dar amarul i-a venit înapoi pe esofag şi a protestat la un moment dat că nu e un măscărici, de care să ne batem joc, ci profesor universitar. Adevăr grăit-a! Nu ne batem joc, ne e milă de ştiinţificitatea sa. Şi îi dorim să fie publicat de revista „Nature“, una dintre cele mai prestigioase, dacă nu cumva cea mai prestigioasă revistă ştiinţifică din lume, în care Richard Heinberg, autorul cărţii anti-fracturiste „Ulei de şarpe“ a publicat deja. (După ce şi-a revenit din rumegat amarul, fostul decan de la geografie-geologie „timp de 14 ani“ ne-a şoptit în semi-particular că a citit cartea şi că e scrisă de un „ramolit“ din America…)
„Fără de veste Judecătorul va veni şi faptele fiecăruia se vor descoperi…“
O victorie fără lauri: La Cobadin, anti-fracturiştii ar fi vrut, dar n-au avut cu cine să se confrunte…

2 Responses

  1. e degeaba in dobrogea 90% din populatie e proinvestitii de orice fel ar fi ele.

    Va consumati benzina de pomana.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Arhivă articole