de Ovidiu Hurduzeu
In Romania neoliberalii/neoconservatorii, socialistii , “elitele” intelectuale stipendiate si eurobirocratii se indeamna unii pe altii : “hai, nu mai sta pe ganduri , arde-l pe taran!”. Desi satele romanesti traiesc un proces dramatic de depopulare, desi toata lumea se lamenteaza ca “la tara au mai ramas batranii”, noul comintern anti-taranesc considera ca “.[1] Oricare ar fi ciorovaielile dintre politicienii romani, discordiile din sanul elitei si abordarile diferite ale birocratilor cu privire la liniile de dezvoltare ale Romaniei – un lucru ramane bine infipt in mintile noilor cominternisti: taranul trebuie sa dispara. “O tara in care agricultura produce atat de putin, sub opt la suta din PIB, in care numai doi la suta din toata agricultura este fiscalizata, seamana cu India, este o tara care nu exista. Sper sa intelegem ca, desi taranul roman ne este foarte drag, fermierul european este singurul care trebuie sa existe” – a spus-o fara perdea acum cativa ani un ministru liberal al finantelor “[2]. Cand spun “neocominternisti”, nu folosesc o figura de stil. Pentru Marx si Engels, agricultura taraneasca de subzistenta nu este de nici un folos intr-un stat modern industrializat. Din perspectiva marxista si liberala, industrializarea presupune concentrarea proprietatii si a productiei si acelasi lucru este valabil pentru agricultura; superioritatea marilor unitati se vrea un adevar irefutabil. Moartea agriculturii taranesti, inevitabila si intru totul de dorit, este o dogma pe care Marx o impartaseste cu economistii secolului al XIX-lea. Ii desparte doar faptul ca, pentru Marx, revolutia proletara urma sa socializeze marile unitati agricole. In rest, fata de tarani, Marx arata antipatia si dispretul pe care le regasim la bolsevico-neoliberalii de astazi; ii considera un simbol al inapoierii, provincialismului, obscurantismului religios si ineficientei, o categorie sociala tocmai buna de aruncat la lada de gunoi a istoriei.
Pentru Lenin, principalul obiectiv al revolutiei proletare era luarea puterii. Precum Marx, Lenin recunostea ca “apararea micii proprietati este reactionara; fiind indreptata impotriva economiei capitaliste pe scara larga intarzie dezvoltarea sociala si ascunde obiectivele luptei de clasa” . Din ratiuni strategice, Lenin a considerat insa ca taranimea poate sluji uneori cauzei bolsevice: “Trebuie sa sprijinim taranimea (in nici un caz ca o clasa de mici proprietari si mici fermieri) in masura in care taranimea este capabila de o lupta revolutionara …” [1]
Stalin nu a lasat nici el vreo indoiala asupra rolului instrumental al taranimii, de simpla unealta in mana bolsevicilor. “Unii cred ca problema fundamentala a leninismului este problema taraneasca, ca punctul de vedere al leninismului este problema taranimii, rolul si pozitia ei. Este complet gresit. Problema fundamentala a leninismului, punctul lui de plecare nu este problema taraneasca ci problema dictaturii proletariatului. Problema care se pune aici este de a acorda sprijin acelor miscari si lupte care in mod direct sau indirect ajuta miscarea pentru eliberarea proletariatului, acele miscari care fac jocurile revolutiei proletare, acele miscari care ne permit sa transformam taranul intr-o masa de rezerva si un aliat al clasei muncitoare.”[2]
In anii 20 ai secolului trecut, Cominternul ( Internationala a III, infiintata de comunisti in 1919) a depus eforturi considerabile pentru a-i transforma pe taranii din Estul-Europei in uneltele “revolutiei proletare”. Cominternistii plecau de la premisa ca revolutia rusa putea fi duplicata in tari cu o structura economica si sociala similara. Credinta lor era ca intre Rusia imperiala si Estul-Europei dupa 1917 exista o mare asemanare. Intrucat bolsevicii considerau Estul-Europei o regiune economic “inapoiata”, misiunea si strategia lor se focaliza pe atragerea masele taranesti, dupa urmatoarea schema: taranii saraci trebuiau sa devina aliati; taranii mijlocasi sa fie “imbroboditi” sau neutralizati ( cominternistii duri sustineau mai degraba neutralizarea lor) iar kulacii (chiaburii sau taranii instariti), dati la o parte.
In Estul-Europei, “puterea sovietica” s-a lovit insa de “puterea taranista” iar jocurile cominterniste au fost dejugate de populistii agrarieni. Despre acest adevar istoric nu se sufla un cuvant in Romania. De douazeci de ani, “elitele” antinationale, nu pierd nici o ocazie sa ne spuna cat de mare a fost si este bolovanul “maselor taranesti” agatat de gatul Romaniei moderne. Cand vorbesc de perioada anilor 20, 30 bolsevico-liberalii nostri pun semnul de egalitate intre “populisti” si autoritarism, intre desfiintarea parlamentarismului si masa electorala romaneasca de “tarani neolitici”, intre “reprezentarile arhaice, puternic mitologizate” de natura taraneasca si violenta “exercitata direct in numele colectivitatii” . Aceasta descriere face parte din teza “modernitatii ratate” mult indragita de Horia Roman Patapievici[3], o teza la fel de valida precum “analizele stiintifice” privitoare la Europa de Est ale Cominternului.
In anii 20, Romania si Estul Europei nu au cazut prada amagirilor si uneltirilor bolsevice tocmai datorita faptului ca regiunea se afla in plina “revolutie taraneasca”. In anul 1930 istoricul englez David Mitrany scria ca reformele agrare de la sfarsitul Primului Razboi Mondial au dat nastere la “o revolutie sociala pe aceeasi scara ca revolutia liberala din secolul al XIX-lea. Puterea aristocratiei latifundiare in Europa de sud-est fusese mentinuta prin puterea statului. Prin slabirea statului, si a rolului aristocratiei in afacerile de stat, clasa taraneasca si organizatiile ei politice au solicitat exproprieri, schimband complet economia regiunii, de la una bazata pe marile latifundii la o economie taraneasca descentralizata.”[4]
Cominternul s-a lovit de doua bariere formidabile. In primul rand, taranimea est-europeeana isi regasise, in sfarsit, demnitatea si identitatea nationala; in al doilea rand, agitatorul bolsevic trebuia sa indoctrineze un taran est-europeean multumit de reformele intreprinse si de partidele agrariene care il reprezentau. Un astfel de taran nu putea sa fie decat ostil sau indiferent solutiilor cominterniste de rezolvare a problemei nationale si a celei agrare. Desi situatia era diferita de la tara la tara, in noile state din Estul Europei reforma agrara si sufragiul universal i-au oferit taranimii un avantaj electoral coplesitor. Cum si-au folosit taranii si reprezentantii lor aceasta putere? Au sabotat ei procesul de modernizare a tarilor lor? Votul universal, de care au beneficiat, a reprezentat un esec de proportii? Iar in cazul Romaniei, este oare adevarat ca “acest esec a paralizat pe termen lung rezistenta fibrei sufletesti la ispitele magice ale autoritarismului”, asa cum pretinde Horia Roman Patapievici?
Studii occidentale serioase dedicate populismului agrarian din Estul Europei contrazic radical imaginea oferita noua de bolsevico-liberalii de la Dunare. Modelul agrarian propunea intregii Europe o “a treia cale” intre capitalismul liberal si comunism. Taranistii, spre deosebire de fascisti, sustineau idealurile democratiei si pluralismul politic. Precum distributistii lui Belloc si Chesterton se pronuntau pentru raspandirea larga a micii proprietati productive si se opuneau interventiei statului in viata personala si a grupurilor sociale. “Robia nu a disparut” – declara Ion Mihalache – “munca libera impozitata si protectionismul in comert, iata formele moderne de iobagie.”[5] Capitalismul liberal le repugna pentru ca trata persoana ca pe o marfa. Fascismul si comunismul le erau dusmani intrucat masificau omul, distrugeau comunitatile organice si atentau la demnitatea persoanei; agrarienii protejau relatiile de familie si gospodaria individuala in calitatea ei de unitate economica independenta. Odata ajunse la putere in Europa de est, partidele agrariene au promovat dezvoltarea selectiva a industriei, comertul liber cu vecinii, cooperativele si asociatiile voluntare, constitutionalismul, impozite echitabile, guvernul descentralizat, pacifismul, reforma invatamantului si seviciul public pentru tineri. Unul dintre obiectivele lor principale a fost creearea unei zone danubiene de comert liber in centrul si estul Europei. [6]
Influenta partidelor agrariene asupra taranilor era atat de puternica incat “in anii 20, celor care urmareau evenimentele din Estul Europei li se parea ca viitorul regiunii era de partea taranilor “verzi”, nicidecum de partea bolsevicilor “rosii” . [7] Lovindu-se de zidul “populistilor”, strategia agrara a Cominternului in Europa Centrala si de Est s-a facut tandari; dupa sase ani de la infiintarea sa, bolsevicii au fost nevoiti sa renunte la “Internationala taraneasca” (Krestintern), pe care o creeasera in 1923.
La Congresul al VI-lea al Cominternului din 1928, Buharin si-a exprimat o profunda dezamagire ca Partidul Comunist Roman – a carui leaderi erau in majoritate membrii ai minoritatilor nationale (ucrainieni din Basarabia, evrei, bulgari etc) – nu a fost in stare sa “canalizeze” spiritul revolutionar al taranului roman. In decursul anilor, bolsevicii au facut mai multe incercari de a exercita o oarecare influenta asupra Partidului National Taranesc. La un moment dat, l-a invitat chiar sa faca parte din “internationala taraneasca” de sub controlul Moscovei. Intampinati cu un refuz categoric, cominternistii au fost nevoiti sa bage coada intre picioare. Nu le-a mai ramas decat sa eticheteze agrarianismul drept “fascism agrar”. La a X-a intrunire plenara a Cominternului din iulie 1929, Kolarov, seful Partidului Comunist Bulgar declara ca “exista nu numai fascism social ci si fascism agrar. In tarile agrare intalnim incercari de formare a regimentelor de tarani care au un caracter fascist. In Cehoslovacia si Romania, avem deja forme de fascism agrar care, pentru a infrange revolutia proletara, i-au castigat pe tarani prin mijloace demagogice cum ar fi apelul la apararea proprietatii private.”[8] Acelasi Kolarov i-a criticat drastic pe cei care au subestimat caracterul fascist al guvernului taranist din Romania.
La vremea in care Krestinternul tragea obloanele, rivalul sau de moarte, “Internationala verde” a partidelor agrariene (numita Biroul Agrarian International) era la apogeul existentei sale. Creata in 1923 la Praga, organizatia ajunsese in 1929 sa reuneasca saptesprezece partide agrariene din intreaga Europa (Partidul National Taranesc adera la “Internationala verde” in 1928). “Ceea ce le-a reunit – scrie Allan C. Carlson – a fost o noua credinta, una care ameninta ambitiile si programele atat ale “dreptei” cat si ale “stangii”. Atasamentul agrarianismului fata de gospodaria familiala era mai puternic decat a oricarui partid conservator.” [9] Departe de a emana o stare de spirit arhaica, o repliere tribala asupra sinelui, “Internationala verde” facea apel la “ideea agrarianismului universal” si a “democratiei agrariene”. Leaderul taranistilor cehi, Milan Hodza era convins ca “democratia agrara este legatura puternica pe care ii va uni pe oameni pe plan international, o unitate informala, organica si psihologica care va contracara orice atacuri venite de la dreapta imperialista sau de la stanga bolsevica”.[10]
Cine isi mai aduce aminte astazi de “puterea taraneasca” din anii 20? Leaderi agrarieni de atunci , un Ion Mihalache, un Alexander Stamboliski, un Milan Hodza sunt dati uitarii, stersi pe nedrept din memoria colectiva. In ciuda greselilor pe care le-au facut, partidele agrariene din anii 20 au demonstrat ca taranimea a stiut sa-si asume pe deplin responsabilitatea politica ce i-a revenit. Pentru acest pacat capital, cominternistii de ieri au lichidat miscarea agrariana. Cominternistii “moderati” de astazi au facut un pas inainte. Iau pregatit taranului conditiile necesare sa dispara total, odata si pentru totdeauna. Impotriva acestei nemernicii, se ridica astazi Romania profunda.
[1] Citat de George D. Jackson in “Comintern and Peasant in East-Europe (1919-1930)”, Colombia University Press, 1966, p.31.
[2] Discurs tinut de Stalin la Universitatea Sverdlov (24 aprilie 1924), publicat in Pravda, No. 105 (11 mai 1924), p.2
[3] Mircea Platon, “Libertatea istoriei si istoria libertatii”, in A Treia Forta:Romania profunda, Editura Logos, 2008.
[4] David Mitrany, The Land and the Peasant in Rumania: The War and Agrarian Reform, London: Humprey Milford & Oxford University Press, 1930, pp. xxv-xxxi
[5] Citat de David Mitrany, Marx Against the Peasant: A Study in Social Dogmatism, London, George Weidenfeld and Nicolson, 1951, p. 139.
[6] Vezi interviul cu Allan Carlson pe site-ul ISI Books.
[7] Allan C. Carlson, Third Ways. How Bulgarian Greens, Swedish Housewives and Beer-Swilling Englishmen Created Family-Centered Economies – and Why They Disappeared. ISI Books, Wilmington, Delaware, 2007, p. 84.
[8] Citat de George D. Jackson in “Comintern and Peasant in East-Europe (1919-1930)” p.128
[9] Third Ways, p.87
[10] ibid., 87.
[1] Iuliu Winkler, ministru delegat pentru Comert, “Curierul national”, 28 noiembrie 2005.
[2] “Cronica romana”, luni 26 noiembrie 2006.
