de Ovidiu Hurduzeu
Românii se dau în vânt după tehnologia modernă. Cei mai mulţi cred că accesul la tehnologiile moderne le deschide porţile raiului terestru. Computerele, telefoanele celulare, ipodurile, televiziunea prin cablu şi satelit, automobilele de lux şi puzderia de gadgeturi electronice au introdus în ţară o ambianţă „tehno“ învestită deseori cu magia spaţiului sacru. În marile oraşe, tehnologia guvernează deja modul în care oamenii muncesc şi îşi petrec timpul liber. Tinerii, mai ales, încep să „interiorizeze“ tehnologia, o transformă treptat într-o stare de spirit şi normă de comportament.
Atât comunismul cât şi tehnoglobalismul de astăzi şi-au dorit ca tehnologia să devină matricea însăşi a vieţii românului. „Societatea socialistă multilateral dezvoltată“ nu era altceva decât un sistem industrial-tehnologic ineficient. Proiectele faraonice (Canalul Dunăre-Marea Neagră), dezvoltarea monstruoasă a petrochimiei, a siderurgiei şi a industriei „constructoare de maşini“, sistematizarea satelor au creat o societate a penuriei permanente în care întreaga populaţie (cu excepţia nomenclaturii comuniste) trăia la limita subzistenţei biologice. Toate acestea au fost justificate în numele „progresului material şi spiritual“, al unei societăţi comuniste viitoare concepute ca un paradis al raţionalităţii tehnologice.
In postcomunism, obsesia industrializarii a fost inlocuita de “febra consumista”. In mod paradoxal, pauperizarea populatiei a stimulat cautarea frenetica a satisfactiilor materiale; setea de imbogatire rapida, prin orice mijloace a atins dimensiuni patologice. In loc sa invigoreze productia interna, consumismul a consolidat practicile antisociale, coruptia si delapidarea. Saraci si bogati, tineri si batrani au ajuns sa se preocupe doar de partea materiala a vietii. Banul a devenit etalonul universal, criteriul suprem de valoare, alfa si omega unei societati a carei idealism se reduce la “cum sa devin milionar in euro”. Traditia, istoria jertfelnica a neamului, crestinismul de pe aceste meleaguri, cu sfintii martiri incepe sa indeplineasca doar un rol decorativ in formarea identitatii individuale si nationale. Societatea romaneasca actuala ne cere sa ne definim prin ce si cum consumam. Sa nu ne pese de nimic in afara confortului nostru material si intelectual.
In societatile postindustriale avansate, dezvoltarea imperioasa a tehnologiei a permis producerea in surplus si la preturi accesibile a bunurilor de consum. Ceea ce ieri era considerat obiect de lux a devenit astazi obiect de “prima necessitate” la indemana maselor de consumatori. Privilegierea consumului a schimbat radical paradigma socio-culturala. Energii (pulsiuni, dorinte) si valori umane considerate odinioara potential distructive – nainfranarea, hedonismul, libertatea sexuala, experimentul ludic – au fost asimilate, rationalizate si, in final, transformate in stimuli economici. Nu exista nici o contradictie intre hedonismul din sfera consumului si etica ascetica, instrumentala care guverneaza procesele de productie. Hedonismul si pulsiunile irationale sunt integrate circuitului productie/consum. De pilda, neinfranarea il imboldeste pe roman sa consume din ce in ce mai mult. Fondurile pentru consum nu sunt asigurate – la nivel individual si national – de productia locala, ci din imprumuturi la banci straine. Sistemul bancar, nicidecum omul obisnuit castiga de pe urma iresponsabilitatii si hedonismului consumatorilor. (Romania consuma pe credit intrucat nu produce mai nimic in afara de forta de munca ieftina. )
Limbajul marfii tinde sa devina dulcea limba romaneasca, imprimand logica sa celorlalte forme de interactiune sociala. Transferand legile circulatiei marfurilor in afara economiei, aplicandu-le intregii realitati economice, particularitatea concreta este supusa unui regim al echivalentelor universale. Tot ce exista devine echivalent prin raportare la o abstractiune: banul. Consumismul “monetarizeaza” si contamineaza domenii odinioara sustrase legilor comerciale – religia, cultura, invatamantul, familia, sexualitatea. Tot mai mult, romanul isi defineste identitatea prin noul fel de viata, life style-ul consumist bazat pe materialismul societatii postmoderne.
Asimilarea identitatii personale “stilului de viata” are consecinte majore. In societatile traditionale, personalitatea individului era determinata de factori sociali si economici bine definiti, precum apartenenta nationala, clasa sociala, traditia, educatia primita in familie si scoala. Acest “capital cultural” determina rolul individului in societate. “Stilul de viata” este insa o constructie subiectiva, schimbatoare, strans legata de gusturile si preferintele individuale. A consuma se dovedeste a fi un praxis, o experienta personala. Spune-mi ce mananci, cum te imbraci, unde iti petreci vacantele ca sa-ti spun cine esti. Depinzand de lumea hipnotica a consumului, stilul de viata este supus triadei bani-tehnologie-confort. Cati bani castigi si cate aptitudini tehnice posezi – iata criteriile care stabilesc “cine” si “ce” esti. Daca vrei sa ai o identitate, trebuie sa devii o “resursa umana” supusa neconditionat legilor comerciale si tehnice.
Omul a indeplinit intotdeauna functii sociale si economice. Aceste functii vizau insa omul “total” (organic), traitor intr-o comunitate, in stransa legatura cu natura si cu Dumnezeu. In prezent, romanii sunt obligati sa adopte modul specializat de functionare al marfii si masinii. Un tanar tehnician I.T. nu-si permite sa separe existenta sa personala de viata artificiala a computerului. Ca sa acumuleze abilitati tehnice, trebuie sa se “branseze” la retea inca de copil, sa se “updateze” mereu, sa iubeasca Tehnologia. Este de neconceput ca un informatician sa nu-si intre perfect in “rol”, sa duca o viata opusa tehnologiei. Tehnologia nu este un simplu ansamblu de masini, tot asa cum averea nu reprezinta o simpla acumulare de capital. Banii si tehnologia isi aroga o realitate de sine statatoare, o valoare intrinseca si, mai ales, o putere autonoma. Au propriile lor legi – pe care le considera universale – si refuza orice interventie (sociala, culturala, religioasa etc.) din afara. Banii transforma relatiile interumane in tranzactii comerciale iar Tehnologia intr-un raport tehnic bazat pe eficienta si rationalizare. In ambele cazuri romanii sunt supusi unor standarde normative, indeplinesc “roluri”, devin “instrumente”.
Daca banii si tehnologia functioneaza dupa legi inumane, daca ele il transforma pe om intr-un obiect vandabil si intr-o simpla rotita a unui angrenaj tehnologic-financiar, cum explicam faptul ca romanul accepta deseori sa fie…un sclav fericit?
Aici intervine…confortul. Intr-o societate tehnologica sau mimetic tehnologica (precum societatea romaneasca), confortul unifica si individualizeaza. El este cel care personalizeaza Tehnologia si Banii, le transforma intr-un stil de viata individual.
Ne putem intreba ce semnifica confortul in conditiile Romaniei de astazi. “Confortabil” este echivalentul lui “convenabil”, “ceva” este redus la forma sa instrumental-utilitara. O viata cu adevarat confortabila o are doar sclavul fericit, individul perfect adaptat la o lume de forme si imagini prestabilite. Nu exista confort fara adaptabilitate – Petre Tutea ar zice, “de plosnita” – la scheme si lucruri batatorite. Daca esti adaptat la “sistem”, functionezi pe pilot automat, esti calibrat din afara de manipulatori de tot felul. Confortul nu inseamna bunastare, ci starea de satietate a celui care nu doreste sa intampine “rezistente” in calea satisfacerii imediate a placerilor si nevoilor sale in mare parte artificiale. Incantat de sine si de lumea sa aseptica, romanul confortabil traieste exclusiv “intru” siguranta confortului sau. Se raporteaza doar la propriile-I dorinte si senzatii, provenite din contactul cu un ambient artificial: spatiul aseptizat al firmei multinationale, cel virtual al Internetului sau spatiul “spectacular” , hipnotic al emisiunilor TV, publicitatii, etc.
In plan intelectual, confortul se manifesta ca o ideologie a mediocritatii si filistinismului. Stim cu totii ca pe canalele mediatice se difuzeaza doar “idei confortabile” – idei domesticite care nu se opun dogmelor si cliseelor in vigoare. Elitele noastre intelectuale nu poseda idei, reproduc doar scheme comode care rastalmacesc, falsifica sau desacralizeaza adevarurile privitoare la realitatea concreta.
Cat de implinita este oare o viata construita in jurul confortului material si al ideilor confortabile ? Ne ofera consumismul o autonomie economica reala? Cum ne simtim , ca romani, cand caruciorul plin de cumparaturi devine singura noastra legatura cu lumea.
Sunt intrebari la care ar trebui sa reflectam cu toata seriozitatea.
