ALERTĂ NOUTĂȚI!

Iisus și non-violența

Iisus și non-violența

Dintre toate cărțile cu subiect teologic pe care le-am citit,,,Iisus și non-violența”,  volumul de mici dimensiuni al teologului american Walter Wink a lăsat asupra mea una dintre cele mai puternice impresii. Ca mulți  creștini, de-a lungul vieții m-am confruntat cu o  dilemă răvășitoare: cum să înfrunt răul din societatea în care trăiesc. Reacția mea a fost, în funcție de circumstanțe, ,,să fug sau să lupt”, ,,fight or flight”, o reacție naturală, instinctuală care, de cele mai multe ori,  nici nu  mi-a adus pacea în suflet,  nici nu a reușit să știrbească din puterea răului. Printr-o ,,arheologie biblică’’ remarcabilă, cartea lui Wink mi-a arătat că există o cale creștină, propăvăduită de Hristos, care desăvârșește (depășește) reacția naturală, instinctuală de „fight or flight”,„luptă sau fugi” într-o direcție puțin anticipată de mine și de mulți alți creștini. Calea lui Hristos, descrisă de Wink,  se adresează omului viu, în carne și oase, care nu poate fi dezîntrupat din istorie. Ea îl RESTAUREAZĂ  în adevărata sa  condiție de persoană completă, liberă și demnă. Sunt convins că lucrarea lui Wink va stârni controverse. Prezentul articol nu este decât o redare cât mai fidelă a ideilor autorului. Contribuția mea se limitează la o prezentare sintetică a cărții  și într-o formă cât mai accesibilă cititorului român.

Walter Wink (1935 – 2012) a fost un teolog si specialist  in interpretări  biblice, profesor la Auburn Theological Seminary din New York. Autor a unor cărți de mare răsunet Naming the Powers (1984), Unmasking the Powers (1986), Engaging the Powers (1992), When the Powers Fall (1998), The Powers that Be (1999), Jesus and Nonviolence (2003). 

Iisus Hristos și non-violența. 

Pandemia, cu abuzurile și măsurile polițienești ale dictaturii sanitare sunt prilej de mare tulburare în rândul creștinilor ortodocși din România. Tulburare cu atât mai mare cu cât ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, cu câteva excepții, a susținut fără să crâcnească măsurile aberante, vădit anti-creștine dictate de guvernul român. (Nu discutăm aici de unde vin inspirația și ordinele guvernanților în actuala criză.) BOR a dat cu vârf și îndesat ceea i-a cerut Cezarul, fiind în prezent un propagandist al vaccinării alături de maneliști, politruci, unele cadre medicale, mass media și influencerii plătiți 

Organizațiile creștine nu au apelat la proteste publice împotriva dictaturii sanitare. Am întâlnit preoți, monahi, mireni la unele manifestații organizate de societatea civilă – nimic însă din mobilizarea creștinilor de la Referendumul pentru familie. Lipsa de reacție a fost prea puțin influențată de atitudinea capitulardă a arhiereilor. Colaboraționismul ierarhiei i-a mâhnit adânc pe credincioși, dar nu le-a dictat reacția față de evenimente. Docilitatea oamenilor are o cauză mult mai profundă. 

Hristos nu a rămas indiferent în fața nedreptăților „veacului acestuia” și nicicând nu a îndemnat poporul obidit să rămână pasiv în fața Răului. Noi însă nu am înțeles calea propăvăduită de Mântuitor: rezistența activă în fața abuzurilor Puterii, dincolo de supunerea lașă și răzbunarea violentă. 

 Esența violenței poate fi rezumată prin formula: „Fă-le celorlalți ceea ce ei ți-au făcut ție”. Răspunzând violenței prin violență, suntem imaginea în oglindă a celor care ne-au nedreptățit, devenim ceea ce urâm. Cum creștinii refuză din principiu rezistența violentă, noii nu vedem soluția decât în cealaltă extremă: ne închidem  în sine și așteptăm cuminți să vină peste noi Apocalipsa fiindcă… așa vrea Dumnezeu. Dacă apelăm la rugăciune, o facem din deznădejde, fără speranță. O astfel de atitudine este lipsită de orice finalitate practică, masochistă și chiar sinucigașă, o invitație pentru nemernici să șteargă podelele cu niște victime neputincioase. Nu este, în nici un caz,  calea  propovăduită de Iisus Hristos, ci un mod de a te opune Răului în proprii lui termeni.

Predica de pe Munte

Majoritatea creștinilor ar considera astfel de reproșuri nejustificate, fiind ferm convinși că nu încalcă cu nimic învățăturile Mântuitorului. Nu a spus El oare în Predica de pe Munte: „Ați auzit că s-a zis: Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa. Iar de te va sili cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două” (Matei 5, 38-41)?

Verbul „nu vă împotriviți” este traducerea din greacă a lui antistēnai, compus din anti (împotrivă) și verbul histēmi, a cărui formă substantivală, stasis, înseamnă “răzvrătire violentă, revoltă armată, răscoală, conflict puternic”. În Septuaginta, antistēnai este traducerea în greacă a lui qum din ebraică și este folosit de 44 de ori din 71 pentru a denumi, în mod specific, încleștări armate, sabie contra sabie. În Noul Testament, îl întâlnim în relatarea despre răzvrătiții închiși împreună cu Baraba, „care în răscoală săvârșiseră ucidere” (Marcu 15, 7) și în Faptele Apostolilor (19, 40) despre efesenii care erau în pericol să fie „învinuiți de răscoală”.

O mai bună traducere a îndemnului „nu vă împotriviți celui rău” ar fi „să nu răspundeți violenței cu violență”, „să nu reacționați violent împotriva celui rău”. Mântuitorul aduce noi clarificări în acest sens: Dacă cineva „te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt”. De ce obrazul drept? În lumea de „dreptaci” a antichității, dacă loveai cu pumnul, trebuia să folosești mâna dreaptă, iar lovitura, în mod firesc, viza obrazul stâng. Cum să lovești însă obrazul drept? Prin lege, mâna stângă era destinată doar pentru utilizări „inferioare”, „necurate”. Simplul fapt de a gesticula cu mâna stângă se pedepsea aspru, potrivit unor relatări din Manuscrisele de la Marea Moartă. Singura modalitate de a lovi obrazul drept cu mâna dreaptă era de a folosi dosul de palmă.

Aici se ivea însă o mare problemă. Să nu uităm că ne aflăm într-o lume guvernată de Onoare și Rușine. Îi ștergeai cuiva un dos de palmă ca să-l umilești. Dosul de palmă nu se folosea într-o luptă între egali (care se băteau cu pumnii). Cu un dos de palmă îți admonestai doar subordonații. Stăpânul de sclavi îi trăgea un dos de palmă robului său; soțul – soției; tatăl – fiului; bărbatul – femeii, romanii – evreilor. Ideea era ca cel mai mic, care „nu-și mai știa lungul nasului” și ieșise din rând, să fie trimis înapoi la locul lui. Ultimul lucru pe care l-ar fi vrut un stăpân ar fi fost o relație de egalitate cu o persoană de rang inferior.

Persoanele care plecau urechea la învățăturile lui Histos nu erau cei care aveau Sistemul de partea lor, cei care loveau, dădeau în judecată sau foloseau muncă forțată, ci victimele lor. Întorcând celălalt obraz, victimele refuză un astfel de tratament umilitor. Să ne imaginăm ce i-ar fi spus un obidit prigonitorului său: „Încearcă din nou să mă lovești, m-ai lovit cu pumnul, dar n-ai reușit să mă clintești. Uite, îți întorc obrazul, poți iar să mă lovești, dar refuz să mă las umilit. Sunt și eu om ca tine, creația lui Dumnezeu”. Ce putea să facă un prigonitor? Deși avea Sistemul de partea lui, nu putea să acționeze ca un despot absolut. Trebuia totuși să respecte regulile scrise și nescrise ale societății. „Acum, când mi-a întors obrazul, nu mai pot să-i dau un pumn cu dreapta, că-mi stă nasul lui în cale. Stânga nu mi-o pot folosi. Îmi rămâne doar să-i dau un dos de palmă sau să poruncesc să fie biciuit. Dar asta mă pune pe mine într-o lumină proastă, iar sfidarea lui poate deveni un exemplu de urmat pentru mulți alții”. În ciuda voinței sale, „cel mare” a fost obligat să-l privească pe „cel mic” ca pe o ființă umană asemenea lui. Răspunsul „celui mic”, departe de a fi laș sau pasiv, este un act de sfidare.

Domnul Iisus Hristos se adresa mulțimilor de obidiți. Dacă fiecare din cei care Îl ascultau s-ar fi comportat în maniera propovăduită de El, Puterea n-ar mai fi fost în stare să insufle în sufletele oamenilor sentimentul devastator de rușine, ar fi fost privată de capacitatea de a dezumaniza. A întoarce și celălalt obraz este calea dezrobirii, nicidecum a supunerii.

Cel de-al doilea exemplu de rezistență non-violentă are drept cadru de desfășurare Judecătoria. Un creditor l-a dat în judecată pe un sărac pentru neplata unei datorii. Este vorba de un sărac lipit pământului care își arvunise haina de pe el. Legea evreiască era foarte strictă în acest sens, stipula ca singurul articol vestimentar pe care-l poseda săracul, pus drept gaj, să-i fie returnat în fiecare seară la apusul soarelui așa încât săracul să nu doarmă gol pușcă. „De vei da aproapelui tău ceva împrumut… iar dacă acela va fi om sărac, să nu te culci, având la tine zălogul lui, ci să-i întorci zălogul la asfințitul soarelui, ca să se culce în haina sa și să te binecuvânteze; aceasta ți se va socoti ca o faptă bună înaintea Domnului Dumnezeului tău” (Deuteronomul 24, 10, 12-13) și „Să nu judeci strâmb pe străin, pe orfan și pe văduvă, și văduvei să nu-i iei haina zălog.” (Deuteronomul 24, 17).

Îndatorarea era un dezastru economic și social pentru populația Palestinei din secolul I. Parabolele Mântuitorului amintesc adeseori de oameni îndatorați până peste cap încercând cu disperare să supraviețuiască. Îndatorarea nu era rezultatul unor calamități naturale sau al incompetenței în administrarea unor bunuri sau resurse financiare. Era consecința directă a politicii imperiale. Împărații romani îi împovărau pe supuși cu impozite ca să-și finanțeze războaiele costisitoare. Bogații, din dorința de a-și pune la adăpost averile, căutau investiții nelichide, iar pământul agricol era prima lor preferință. Foarte puțin pământ era însă de vânzare în Palestina, nefiind tranzacționat pe piață ca în vremurile moderne, ci moștenit, trecut de la o generație la alta. Nici un țăran n-ar fi renunțat de bună voie la pământul lui. Impozitele exorbitante pe terenurile agricole, de la 25% până la 250%, asociate altor taxe împovărătoare cerute de administrația romană, îi afundau pe proprietarii de pământ din ce în ce mai mult în datorii. Se creau astfel condițiile necesare alungării țăranului din Galilea de pe pământurile sale. În vremea lui Hristos, procesul de land grabbing (achiziția masivă de pământuri) ajunsese într-o fază avansată. Latifundiile erau deținute de proprietari absenți, administrate de arendași și muncite de dijmași, zilieri și sclavi. Nu este un accident că în anul 66 î.H. prima acțiune a răzvrătiților evrei a fost să dea foc arhivelor din Templu unde era ținută evidența datoriilor.

Hristos nu a rămas indiferent în fața nedreptăților „veacului acestuia” și nicicând nu a îndemnat poporul obidit să rămână pasiv în fața Răului. Noi însă nu am înțeles calea propăvăduită de Mântuitor: rezistența activă în fața abuzurilor Puterii, dincolo de supunerea lașă și răzbunarea violentă. 

Acesta este contextul în care predica Iisus Hristos. Audiența sa era constituită din săraci care împărtășeau o ură neostoită față de un sistem economic nedrept. Mulți dintre ei trăiseră umilința de a fi deposedați de pământurile, bunurile și în final hainele de pe ei. 

Dacă situația lor era atât de tragică, de ce îi mai îndemna Iisus Hristos să-și dea și haina de pe ei?

,,Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina..”.
,,…lasă-i și cămașa.” (Matei,5,40)

Să avem în fața ochilor următoarea situație: Datornicul, apărând în fața judecătorilor cu hainele în mână! A-ți da și cămașa însemna, pur și simplu, să rămâi gol pușcă – săracii nu aveau decât două piese de vestimentație, una care le acoperea goliciunea trupului („cămașa”) și, peste ea, haina de ieșit în lume. Nuditatea era tabu în iudaism și rușinea cădea nu atât pe cel despuiat, cât pe cel care se uita la persoana în pielea goală sau era cauza nudității. Cel blestemat a fost fiul lui Noe, care și-a văzut tatăl în pielea goală, nu Noe însuși.

Datornicul nu avea nici o șansă să câștige procesul. Legea era cu totul de partea creditorilor. Stând în pielea goală în fața judecătorilor, ar fi răsturnat situația în favoarea sa. Îl făcea de rușine pe creditor și, concomitent, dezvăluia adevărul gol goluț despre infamul edificiu economic. Dusă până la absurd printr-o clovnerie, legea este deturnată într-un sens burlesc. Obiditul preia astfel inițiativa într-o lume unde schimbările structurale sunt (vremelnic) imposibile.

Al treilea exemplu, cel de a merge o milă în plus, se referă la practica romană de a limita munca forțată pe care trupele Imperiului puteau să o impună populației subjugate. Un soldat roman putea să-i impună unui civil să-i care echipamentul doar cale de o milă. A-l obliga să poarte povara o distanță mai mare era interzis și soldatul risca să fie pedepsit aspru conform legilor militare. (Drumurile fiind presărate cu borne de marcaj, nu era greu să măsori distanțele parcurse.) O practică iscusit concepută. Asigura mobilitatea armatei, încercând să nu înfurie prea mult populația.

De ce să faci exces de zel și să te oferi să-i cari soldatului echipamentul încă o milă? Din lașitate? Din slugărnicie? Nicidecum. Se pune aceeași problemă ca și în precedentele două exemple: cum ar putea cel oprimat să preia inițiativa, să-și păstreze demnitatea umană într-o situație care nu putea fi schimbată? Legile erau ale Cezarului, dar felul de a răspunde în fața legii depindea doar de Dumnezeu.

,,Iar de te va sili cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două” (Matei 5, 41)

Imaginați-vă următoarea scenă. Odată ajuns la borna de marcaj, după parcurgerea unei mile, în loc să-i dai înapoi echipamentul, îl implori pe infanteristul roman: „Te rog din tot sufletul, lasă-mă să-ți car poverile încă o milă!” L-ai descumpănit. L-ai lăsat fără replică. Nu se aștepta la o astfel de cerere. De obicei, el îi forțează pe supuși să-i care echipamentul, iar tu te oferi să o faci cu dragă inimă?! Ce ai de gând? Nu cumva e o provocare? Ești un om prea bun sau, pur și simplu, îți bați joc de el, îl iei drept un neputincios? Vrei să-l faci să încalce legea ca să-l reclami? Nu a mai întâlnit pe cineva ca tine. Îl forțezi să ia o decizie pe care nimic din experiența sa anterioară nu o anticipase. Până acum și-a tot arătat puterea în fața unora ca tine. Tu ești altfel… cum să reacționeze? Nici măcar nu-i dai răgaz de gândit. Ai pus echipamentul în cârcă și pe aici ți-e drumul! „Hei, stai, stai! Oprește! Dă-mi lucrurile înapoi!“ strigă el după tine. Dar tu nimic, faci urechea surdă și dă-i voinicește înainte.

Umorul scenei ar putea scăpa astăzi unor ochi indiferenți sau, dimpotrivă, mult prea evlavioși. Cu siguranță, situația stânjenitoare a cuceritorului roman a făcut deliciul ascultătorilor obidiți ai lui Iisus Hristos.

Mulți cititori ar avea de obiectat la ideea punerii soldatului roman într-o situație stânjenitoare. Sau a creditorului umplut de rușine. Judecând lucrurile după cum stau în realitate, ne dăm seama că asupritorii se căiesc doar dacă sunt forțați, într-un fel sau altul, să-și pună sub semnul întrebării propriile acțiuni. Desigur, există pericolul să folosim non-violența ca o strategie a răzbunării și umilirii. (Cum s-a întâmplat cu Ghandi.) La extrema opusă, ne paște pericolul pioșeniei care confundă dragostea nețărmurită a Mântuitorului cu „a fi drăguț cu toată lumea”. A treia cale este una a rezistenței pline de iubire – să nu uităm că Mântuitorul ne-a spus să ne iubim dușmanii. Pe cel oprimat îl eliberează din chinga supușeniei, iar asupritorului îi arată calea izbăvirii de păcat.

Îndemnurile lui Hristos pot părea neînsemnate pentru cei puternici. Pași mici și ineficienți. Dar pentru cei care toată viața au stat plecați în fața stăpânilor și s-au identificat cu rolul vitelor de tras la jug sunt pași gigantici înainte.

În loc de concluzii

Calea non-violenței ne ajută să ne eliberăm de mentalitatea de sclav. Nu trebuie să așteptăm cu mâinile în sân izbucnirea unei revoluții care să aducă o nouă lume, mai bună și mai dreaptă. Putem încă de acum să preluăm inițiativa din mâinile asupritorilor noștri și să ne redobândim umanitatea pierdută. După cum am putut constata în această carte, calea lui Hristos nu-i bătută în cuie. Putem creea o sumedenie de alternative creatoare la violență. Iisus Hristos ne arată calea de a ne împotrivi stăpânilor veacului acestuia fără să ne modelăm după chipul și asemănarea lor. Mântuitorul nu a binecuvântat insurecțiile armate. În condițiile Palestinei din secolul I, răzvrătirile violente împotriva ocupației romane s-au dovedit catastrofale. Hristos a pus însă temelia unei revoluții spirituale, dublată de una socială care la un anumit punct în istorie a devenit politică. Soarta ulterioară a Imperiului roman este exemplul concludent.

Acestea fiind zise, nu trebuie să uităm un aspect fundamental. Calea non-violenței nu va convinge pe nimeni dacă nu este una morală, care să accepte posibilitatea jertfei. Fără o atitudine jertfelnică, propovăduirea non-violenței nu este decât un paravan pentru lașitate și trădare. ,Calea lui Hristos nu-i un scop în sine, nici nu este obiectivul final. Pentru noi, creștinii nu-i decât un mod normal de a fi întru desăvârșirea noastră continuă, aici și acum. Obiectivul final rămâne viața trăită demn în Duhul lui Iisus Hristos.

One Response

  1. O RECENZIE EXCELENTĂ, TONIFIANTĂ, DEȘI NU AM CARTEA PENTRU O APRECIERE MAI DE SUBSTANȚĂ, MAI DE PROFUNZIME!
    NU ESTE O SURPRIZĂ FAPTUL CĂ TRECEREA DE LA VECHIUL LA NOUL TESTAMENT, DE LA PRINCIPIUL “OCHI PENTRU OCHI, DINTE PENTRU DINTE” FIUL LUI DUMNEZEU DOREȘTE – SUBLINIEZ – NU ADMITE CA ACCEPTARE DE MĂRINIMIE! – A SE LĂSA NĂSCUT DE FEMEIE, BATJOCORIT, BĂTUT, RĂSTIGNIT, APOI UCIS, AȘADAR ADUCÂND TRECEREA DE LA STAREA UMANĂ DE REZOLVARE, LA STAREA DUMNEZEIASCĂ: IUBIREA CEA ADEVĂRATĂ!
    ARMA PERFECTĂ, CEA MAI CURATĂ ȘI EFICIENTĂ: DRAGOSTEA CEA PRINTT-O INIMĂ RĂSTIGNITĂ! TOȚI PAȘII DE URMAT PENTRU FIECARE, PENTRU CEI MAI PUȚIN ÎNTĂRIȚI, PÂNĂ LA MUCENICI, SUNT CUPRINȘI ÎN PAȘII URMAȚI DE IISUS CA DUMNEZEU ADEVĂRAT, FIUL LUI DUMNEZEU, ȘI TOTODATĂ DE IISUS FIUL FECIOAREI MARIA, CEA DIMPREUNĂ-RĂSTIGNITĂ PE CRUCE CU FIUL SĂU, PENTRU RIDICAREA DIN IAD A TUTUROR, DE LA AFAM ȘI EVA, PÂNĂ LA ULTIMUL NĂSCUT ÎNAINTEA CELEI DE A DOUA VENIRI A DOMNULUI, LA DREAPTA JUDECATĂ! ARMA CU CARE BIRUIM MOARTEA ÎN VECI, ARMA CARE ZĂVORĂȘTE PORȚILE OADULUI ȘI DESCHIDE LARG PORȚILE RAIULUI: DRAGOSTEA CEA CU INIMA RÂSTIGNITĂ!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Arhivă articole