ALERTĂ NOUTĂȚI!

„Avem în România toate ingredientele unei crize majore”

„Avem în România toate ingredientele unei crize majore”

Interviu cu Mihaela Fîrşirotu, profesor de strategia afacerilor la Universitatea Québec din Montréal

Interviu consemnat de Sabina Fati



Mihaela Fîrşirotu, unul dintre strategii economici ai guvernului provincial din Quebec, crede că România nu a depăşit încă ce era mai greu şi că „în România există toate ingredientele pentru o criză majoră”. Profesoară la Universitatea din Quebec, Fîrşirotu se miră că BNR şi autorităţile statului le-au permis băncilor să dea credite în alte monede, decât cea a ţării şi spune că „este de neconceput într-o ţară civilizată să-i laşi pe oamenii de rând să-şi asume riscul fluctuaţiei cursului de schimb”.

În acelaşi timp, specialista canadiană de origine română crede că există prea puţine bănci cu capital românesc în ţară şi că privatizările ar trebui oprite fiindcă „o economie puternică are nevoie de propriile sale întreprinderi naţionale mari, pentru că, în condiţiile lipsei de capital autohton numai statul poate răspunde unei asemenea provocări”.

Sunteţi unul dintre puţinii eco­nomişti care în lucrările pe care le-aţi publicat în Canada aţi prevăzut criza mondiala. Romania putea evita perioada de cadere economică din ultimii doi ani?

M.F.: Înainte de toate, ar fi trebuit ca România să fi evitat criza financiară din 2007-2008, care a provocat şi a dus în mod direct la recesiunea economică din ultimii doi ani. Pentru evitarea acestei crize financiare, România ar fi trebuit să lupte împotriva speculei imobiliare şi a creşterii enorme a preţurilor imobiliarului provocate de speculaţie. Datele nu mint: din 2001 până în 2007, preţul apartamentelor a crescut cu 550%; de notat că apoximativ 40% din cerere a provenit de la „investisori” (a se înţelege «speculatori») străini.

O reşedinţă la Bucureşti, care avea o valoare medie de 60.000 euro în 2005, atingea în 2008 valoarea de 180.000 euro, urmând să scadă la 90.000 euro în 2010. În plus, şi aceasta este o practică rară în lume, băncile româneşti, aproape toate fiind deţinute de capital străin, au oferit majoritatea ipotecilor în euro, transferând astfel riscul de fluctuaţie a cursului de schimb celui care cerea imprumutul. Pentru a-l incita pe cetăţean să-şi asume acest risc, băncile au stabilit o dobândă mai mică pentru un împrumut făcut în euro decât cel practicat pentru un împrumut în lei.

Deci n-am scăpat încă de criză.

M.F.: Cu o piaţă a imobiliarului în criză aproape peste tot în lume, cu speculatori care încearcă să vândă cât mai repede posibilşi astfel accelerând căderea preţurilor şi cu un RON care s-a depreciat în raport cu euro, avem în România toate ingredientele unei crize majore: oprirea brutală a activităţilor de construcţii imobiliare; sentimentul bine fondat de a fi devenit mai sărac, resimţit de către toţi proprietarii de bunuri imobiliare şi în consecinta, diminuarea cheltuielilor lor de consum; creşterea şomajului; scăderea veniturilor statului şi deficite bugetare în creştere. Banca Naţională a României avea la dispoziţie toate mijloacele şi autoritatea pentru a lua măsurile necesare, măsuri care ar fi putut evita în România efectele cele mai grele ale crizei financiare.

Vreţi să spuneţi că BNR nu a fost suficient de vigilentă?

M.F.: Banca Naţională a României şi alte organisme de supraveghere a pieţelor financiare aveau autoritatea de a impune un plafon, o limită privind suma împrumutată de cetăţean în relaţie cu valoarea de piaţă a bunului imobiliar. În perioade de supra încălzire imobiliară, acest mecanism serveşte moderării activităţii imobiliare şi limitării efectelor speculaţiilor. Ce este mai grav este că autorităţile finaciare româneşti aveau dreptul de a interzice împrumuturile în euro făcute cetăţenilor români, şi nu au facut-o. Este de neconceput într-o ţară civilizată să-i laşi pe oamenii de rând să-şi asume riscul fluctuaţiei cursului de schimb. Dacă România n-ar fi avut de suferit efectele negative ale crizei imobiliarului, n-ar fi trecut prin această recesiune dură.

Pentru interviul integral din „România liberă“ click AICI.

One Response

  1. Mai exista o posibiliate în 2009: arestarea patronilor băncilor străine din România (care, în loc să crediteze industria română şi-au plasat capitalul în imobile) şi apoi aplicat îndemnul eminescian – "să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni".
    Cheliosul-şef a socotit însă de mai mare folos ca să facă împrumuturi enorme (pa spatele ţării, nu al său) şi să salveze…. băncile străine. Şi uite aşa am ajuns ca de la 36 miliarde euro datorie (iar 2008 a fost singurul an în care datoria nu a mai crscut) la 100 miliarde (UNA SUTĂ MILIARDE!!!) euro.
    Şi în continuare jecmănirea românilor ăşi vede de treabă. Cât plătesc cetăţenii spanioli pentru un credit ipotecar de 10 ani – că tot plângem pentru alţii? La un împrumut de 30.000 euro aceştia achită 38.000 de euro, adică mai dau 8.000 de euro în plus în toţi cei 10 ani (800 de Euro pe an). Pentru aceeaşi sumă dar impus pentru un termen de cel puţin 15 ani românii restituie peste 60.000 de euro!
    Asta se cheamă că avem statut de COLONIE iar noi suntem echivalentul boşimanilor. Iar psihopatul Antonescu, de Carol, de Ceauşescu… Mai lipseşte să se creadă Napoleon şi Cezar!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Arhivă articole