ALERTĂ NOUTĂȚI!

Banca islamică: alt fel de a face bani

Banca islamică: alt fel de a face bani

de Isidro Esnaola
(Articol apărut în „Periodista digital“, 23 august 2010)

Finanţele domină economia şi s-ar părea că modelul occidental este singurul posibil. Criza economică şi financiară actuală a sporit interesul pentru găsirea unor forme diferite de dezvoltare a sistemului financiar, a unor modele mai sigure şi mai morale. Dintre aceste experienţe se evidenţiază banca islamică, care a trezit chiar şi interesul Vaticanului, care în noiembrie 2008 a organizat o întâlnire între catolici şi musulmani, al cărei comunicat final le cerea „credincioşilor“ să dezvolte un „sistem financiar etic“.
Banca islamică urmează preceptele Coranului, care pot fi rezumate la două. Primul este interdicţia de a investi în activităţi „murdare“, cum ar fi producţia de arme, pornografia, tutunul, alcoolul, jocurile sau sectorul porcin. În Indonezia, de pildă, banca islamică nu investeşte în hoteluri pentru că nu poate garanta ce se întâmplă în interiorul acestora. Există însă multe activităţi în care se poate investi. Indicele Bursei din New York, Dow Jones, este influenţat de 5.200 de firme. Aproape 1.400 dintre acestea sunt socotite acceptabile de către investitorii islamici şi pe baza lor s-a creat chiar un indice propriu, Dow Jones Islamic Markets (DJIB).
Al doilea principiu important este interdicţia cametei (riba). Interdicţia funcţionează şi în alte religii. În Vechiul Testament sunt multe pasaje în care este dezaprobată camăta, dar ele au fost interpretate în mod diferit de diferitele religii. În Ieşire se spune: „De vei împrumuta bani fratelui sărac din poporul Meu, să nu-l strâmtorezi şi să nu-i pui camătă“ (22:25). Pentru evrei, această interdicţie îi vizează pe evreii înşişi în relaţiile cu fraţii lor, ceea ce nu-i împiedică să pună camătă pe împrumuturile acordate unor persoane de religii sau din popoare diferite. De aceea camăta a fost încă din antichitate o activitate căreia i s-au dedicat şi căreia îi datorează în mare parte faima actuală. Interpretarea calvinilor şi a altor grupuri protestante este asemănătoare: camăta este interzisă în funcţie de cine este aproapele. Pentru Biserica catolică, camăta înseamnă perceperea unor dobânzi abuzive, nu a dobânzii în general.
Coranul spune că „Allah a îngăduit comerţul şi a oprit camăta“ (2:275). Şi încă: „Şi renunţaţi la foloasele aduse de camătă dacă sunteţi într-adevăr credincioşi!“ (2:278). Musulmanii interpretează în mod categoric interdicţia, ca oprire de la a încasa orice dobândă sau de a obţine orice câştig. Mai mult decât atât, în Coran stă scris: „Dacă luaţi cu împrumut pe termen determinat, puneţi totul pe hârtie“ (2:282). Interpretarea acestui precept spune că orice tranzacţie trebuie să fie ferită de incertitudini, ambiguităţi şi speculaţii. Nu numai că este exclusă dobânda, ci şi orice schimb în condiţii care ar putea produce beneficii unuia dintre participanţi în detrimentul celorlalţi.
Pe această bază, operaţiunile băncii islamice diferă de cele cu care suntem obişnuiţi. La operaţiunile de pasiv, de pildă depozitele de bani, banca nu plăteşte nici o dobândă. În general se obişnuieşte să li se facă, în schimb, un cadou (hibab) clienţilor. În privinţa operaţiunilor de activ, adică a investiţiilor făcute de bancă, există o cazuistică bogată. Iată câteva exemple care ne vor ajuta să ne formăm o idee despre modul de funcţionare:
În cazul creditelor de consum, altfel spus, dacă o persoană vrea să cumpere un bun oarecare (un televizor sau un automobil, de pildă), banca îl cumpără şi îl dă clientului pentru un preţ ceva mai mare, pe care acesta îl plăteşte în perioada de timp convenită în prealabil (murabaha). Banca are un câştig, suprapreţul pe care îl ia de la client pentru bunul în chestiune, conform contractului în care se specifică suma de rambursat şi termenele de plată, încercând astfel să se elimine orice nesiguranţă care ar putea părtini vreuna dintre părţi. Această cantitate plătită suplimentar nu depinde de condiţiile schimbătoare ale pieţei şi, prin urmare, este licită.
În ceea ce priveşte creditele ipotecare, pentru achiziţia unei locuinţe, de pildă, banca şi cumpărătorul creează o societate comună în cadrul căreia banca achiziţionează casa şi o închiriază clientului, care o plăteşte în rate – un fel de chirie – la preţul convenit de la bun început (musharaka). Cu fiecare plată, proporţia clientului creşte şi cea a băncii scade, până când, la terminarea ratelor, clientul rămâne cu casa. Dacă dintr-un motiv oarecare compărătorul locuinţei nu mai poate plăti, casa este vândută sau scoasă la licitaţie, iar dacă astfel se obţine un câştig, acesta se împarte între bancă şi cumpărător în proporţia existentă în momentul acela.
La fel, dacă este vorba de crearea unei noi întreprinderi, se creează o societate în care banca pune banii iar celălalt sau ceilalţi asociaţi munca şi gestiunea (mudaraba). În felul acesta, banca participă la profitul şi pierderea întreprinderii. Asociaţii pot cumpăra partea băncii la preţul şi în condiţiile stabilite la începutul procesului. Băncile islamice se implică direct în firmele pe care le finanţează. În plus, asociaţii participanţi nu trebuie să deţină neapărat bunuri cu care să gajeze proiectul. O idee bună poate fi suficientă pentru ca banca să se implice în proiect.
Acest sistem bancar nu produce bani din credit, cum se întâmplă în sistemul nostru bancar. Teoretic este un sistem cu rezerve totale, altfel spus, investiţiile se fac din capitalul posedat de bancă, şi prin urmare este mai sigur şi mai stabil. În practică, mita şi corupţia au dus o bancă la faliment. Spre a evita abuzurile s-a creat un organ pentru supervizarea băncii islamice: Auditing & Accounting Organization of Islamic Financial Institutions (AAOIFI), care certifică respectarea de către bănci a normelor stabilite.
Banca islamică a rezolvat în mod original interdicţia cametei (riba) participând alături de client la riscurile şi beneficiile operaţiunilor financiare, ceva de negândit pentru băncile occidentale, unde întreg riscul este asumat de client şi în plus, dacă acesta nu mai poate plăti datoria, banca rămâne cu bunurile lui. Condiţii draconice, dar socialmente asumate.
Modul acesta de a concepe finanţele are şi alte aspecte economice importante. Banca islamică este mai atentă la tipul de investiţie care i se propune decât la persoana care îl propune, pentru că de fapt se creează o întreprindere colectivă şi nu-i va cere clientului nici o garanţie. În plus, este mai implicată în activitatea de producţie, din moment ce îi sunt refuzate operaţiunile financiare, să le spunem aşa, „pure“. Băncile câştigă bani, dar creează şi bogăţie socială. Banca islamică este mai echitabilă şi mai responsabilă, pentru că se implică în gestiunea şi în succesul afacerile pe care le promovează.
Banca islamică nu se extinde doar în ţările musulmane. Tot mai multe bănci occidentale au secţiuni şi oferte care îndeplinesc cerinţele islamice. Una dintre cele dintâi a fost Citigroup, care a creat în 1996 o sucursală musulmană: Citi Islamic Investment Bank, în Bahrein. Au urmat BNP-ul francez, USB AG-ul elveţian, iar englezii de la Barclays şi HSBC şi-au organizat propriile fonduri de investiţii conform principiilor islamice.
Întrebarea care ne frământă este: Nu este oare posibil să punem capăt lăcomiei omeneşti fără intervenţia divină?
Şcolile islamice au făcut un efort de interpretare (ijtihad) pentru a armoniza sharia cu obiceiurile locale (urf), necesitatea (daruda) şi binele comun (malaha). Extensia Islamului şi diferitele obiceiuri locale au îngreunat această muncă, dar, pe de altă parte, preţul petrolului şi creşterea „tigrilor asiatici“ au obligat la o interpretare pragmatică.
Cu toate acestea, chiar printre musulmani există voci care spun că banca islamică este o amăgire, pentru că Islamul şi banca sunt incompatibile. Această polemică se reflectă în situaţia băncii în diferite ţări: în timp ce în Oman sau Kuweit acest tip de bănci este interzis, sau aproape, în Maroc începe să se dezvolte, iar în alte ţări precum Indonezia sau Malaiezia are o pondere importantă.
În Bangladesh, Grameen Bank, banca de microcreditare, percepe dobândă, cu toate că a fost creată de musulmani. Fondatorul ei, deţinătorul unui Nobel pentru Pace, Mahammas Yunus, consideră că este islamică pentru că nu cere garanţii iar dobânzile sunt mici.

(Traducere de Alexandru Ciolan)

One Response

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Arhivă articole