ALERTĂ NOUTĂȚI!

Cuvinte despre cuvinte

Cuvinte despre cuvinte

Interviu realizat de Stelian Ţurlea

Alexandru Ciolan. Născut în 1952, în Bucureşti. Diplomat în spaniolă-română la Facultatea de limbi romanice din Bucureşti, în 1977. Profesor la Alexandria, corector şi apoi traducător la revista Lumea. Redactor la Editura Politică, devenită după 1990 Humanitas. Din 1992, administrator, redactor etc. etc. la editura Logos. A publicat mai multe dicţionare, mai multe traduceri între care George Uscătescu, Proces umanismului; Eduardo Galeano, Memoria focului; Alexandru Paleologu, Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor; Rodrigo Rubio, Bagaj de dragoste pentru pămînt; Eduardo Galeano, Fotbalul, lumini şi umbre.

– Cum te-ai recomanda în primul rând: ca editor sau ca lingvist?

– Dacă nu ar exista riscul să fiu socotit lunatic (un eufemism recent, americănesc, pentru “zurliu, smintit”) aş pune pe cartea de vizită, sub numele meu de botez şi numele meu de neam, caracterizarea “de modă veche”. Cum, însă, trebuie să par un om în rând cu lumea, mi-am pus pe cartea de vizită calitatea de “director executiv” al editurii Logos. O cunoştinţă efemeră de acum douăzeci de ani era convinsă că mi-am luat, după ce am scăpat de comunişti şi am plecat de la noii ciocoi de după ’90 ca să mă fac şi eu un ciocoiaş, cel puţin titlul de “director general”. Am rămas, până în ziua de azi, “executiv” la o firmă de apartament şi, ca să mă întorc la întrebare, un editor şi un filolog ratat. Cei care mă cunosc şi pot depune mărturie despre ceea ce am făcut şi fac sunt o mână de rataţi ca şi mine, persoane care nu apar pe prima pagină a ziarelor, nu sunt chemaţi la talk-show-uri să-şi dea cu părerea despre orice se sau nu se întâmplă, care nu au titluri sau demnităţi şi, cu atât mai puţin, avere. Sunt oameni care se încăpăţânează să înoate în apa învolburată, să ţină aprinsă, ca în noaptea de Paşti, când te întorci acasă prin vânt şi întuneric, lumina tremurătoare a lumânării, un foc de la care trebuie aprinsă altă lumină pâlpâitoare, aceea a candelei. Lumina aceasta firavă dar adevărată trebuie întreţinută în hărmălaia contemporană, când ne bubuie în urechi şi ne atrage privirea nu Cerul, ci bezna de sus, sfâşiată de focuri spectaculoase de artificii.
Mă consider editor şi filolog până în ultima fibră a trupului meu, socot că acesta este harul cu care am fost dăruit şi pe care nu am dreptul să-l pierd. După standardele lumii acesteia, care crede exclusiv în succes, măsurat în bani, titluri şi demnităţi, sunt un filolog ratat, care a preferat să lucreze timp de cinci ani de zile la o pereche de dicţionare (român-spaniol şi spaniol-român) în loc să scrie sau să publice nu-ştiu-câte cărţi aducătoare de foloase. Sau să redacteze cu maximă exigenţă absolut toate textele (mă refer, evident, la textele altora) postate pe blogul pe care îl ţin împreună cu Ovidiu Hurduzeu. Respectul faţă de un text, fie el tipărit într-o carte, într-o publicaţie periodică ori postat pe internet se dovedeşte prin grija ca acesta să fie, de pildă, ortografiat cu diacritice româneşti, să aibă semnele de punctuaţie corect folosite, să nu aibă greşeli de gramatică ori de exprimare, să nu încalce logica şi, dacă se poate, să fie elegant şi cursiv. Aceasta este, după modul meu de a vedea lucrurile, principala sarcină a editorului-filolog. În cărţile pe care le scot ca editor mă implic total, la fel de mult ca sau chiar mai mult decât autorul, mă consider în egală măsură responsabil pentru calitatea volumului apărut. Un bun editor (înainte de 1989 i se spunea “redactor de carte”, diferit de “lectorul” de la editurile literare) este, dacă vreţi, naşul cărţii, în timp ce autorul este părintele ei. Cărţi poate scrie foarte multă lume, răspunderea pentru transformarea manuscrisului sau a fişierului “doc” în carte o are însă editorul, el este răspunzător moral (la aspectul material nu vreau să mă refer, din păcate calitatea cărţii şi succesul financiar par a nu se presupune reciproc) pentru reuşita sau nereuşita editorială. Iar editorii de calitate sunt foarte rari… Sunt câţiva, pot fi număraţi pe degete.
Pentru interviul integral din „Ziarul de duminică“ click AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Arhivă articole