ALERTĂ NOUTĂȚI!

Merkel şi Sarkozy vor să impună statelor membre UE o politică economică, fiscală şi socială comună

Merkel şi Sarkozy vor să impună statelor membre UE o politică economică, fiscală şi socială comună

de Mihaela Fîrşirotu

Vineri 4 februarie, 27 de şefi de guverne ale unor state membre ale Uniunii Europene s-au întâlnit la Bruxelles pentru a discuta propunerile cancelarei germane Angela Merkel şi ale preşedintelui Franţei, N. Sarkozy, privind modul în care ar putea fi salvată moneda euro.
Este cunoscut deja că, în mai 2010, guvernele zonei euro au creat un fond de 700 de miliarde de euro, din care 440 de miliarde vin de la statele membre, iar restul de la FMI. Acest fond are ca scop finanţarea de urgenţă, în caz de nevoie, a ţărilor din zona euro. Fondul, numit Mecanismul European de Stabilitate Europeană (the European Financial Stability Facility – EFSF), este necesar pentru a spori încrederea investitorilor în moneda comună, euro. Atât Merkel cât şi Sarkozy sunt ferm hotărâţi să apere, cu orice preţ, moneda europeană. „Euro este Europa şi Europa este 60 de ani de pace pe continentul nostru“ a declarat preşedintele Sarkozy la Davos. Vorbind şi în numele cancelarei germane, el a adăugat în discursul său că „nu vom întoarce niciodată spatele acestei monede, nu o vom abandona niciodată“.
Problema este că pentru ca acest fond să obţină o cotaţie AAA pentru împrumuturile pe care le-ar face, el trebuie să fie supragarantat de către statele zonei euro. Dar, la cererea Germaniei, fondul nu este garantat în mod solidar, ceea ce înseamnă că ţările mai slabe sunt obligate să-şi garanteze propria datorie publică. Ca atare, capacitatea reală de împrumut a fondului este estimată la numai 250 de miliarde de euro. Cum fondurile nu sunt suficiente pentru a obţine încrederea investitorilor în moneda comună, Angela Merkel a propus la Bruxelles, vineri 4 februarie, celorlaţi şefi de guverne membre ale Uniunii Europene o mărire a fondului de stabilitate, cu condiţia ca ţările zonei euro să accepte o integrare economică mai puternică, incluzând întâlniri regulate între şefii statelor membre.
Un document în formă preliminară, pregătit de unul dintre ministerele germane, identifică, conform International Herald Tribune din 4 februarie 2011, următoarele priorităţi:
– abolirea sistemului de indexare a salariilor;
– recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale;
– crearea unei baze comune pentru stabilirea taxelor corporative;
– ajustarea sistemelor de pensii;
– formularea unui plan naţional de gestiune a crizelor bancare;
– crearea de măsuri legale care să forţeze ţările să adopte politici fiscale dure, printr-un mecanism numit „debt alert mechanism“.
Conform planului, ţările vor fi evaluate pe baza unor indicatori economici bine stabiliţi, verificarea urmând să fie facută de către Comisia Europeană.
Amintim cititorilor că mare parte din acest plan franco-german a fost iniţiat şi promovat de către Comisia Europeană încă din toamna anului trecut, cu scopul de a întări guvernanţa economică şi politică europeană. Amintim de asemenea că pentru nerespectarea obligaţiilor, Comisia Europeană prevedea sancţiuni în valoare de sute de milioane de euro, aplicate ţărilor indisciplinate.
Conform ediţiei online a revistei Financial Times din 4 februarie 2011, planul franco-german prezentat la conferinţa de la Bruxelles s-a lovit de rezistenţa celorlalţi lideri europeni, dispuşi să apere politicile lor naţionale, atât economice, cât şi cele privitoare la piaţa muncii sau la sistemul de ajutor social. Ft.com raportează că mai mult de jumătate din cei 27 de şefi de guverne, incluzând aliaţi tradiţionali ai Germaniei ca Austria şi Olanda, au criticat initiaţiva, văzând în ea o încercare de extindere a Comisiei Europene în zone de politici care în mod normal ţin de jurisdicţia parlamentelor naţionale.
În faţa unei opozitii ferme, preşeditnele Sarkozy a ales să nu emită un document oficial cu propuneri specifice, delegând preşedintelui Cosiliului Europei, Herman Van Rompuy, sarcina de a tatona ţările membre asupra şanselor de a ajunge la un acord.
Interesantă este soluţia mai simplă şi cu riscuri politice mici, propusă de Jean-Pierre Chevenement, fost ministru al Apărării şi al Afacerilor Interne al Franţei, actualmente senator, oferită într-un interviu acordat ziarului francez La Tribune.
„Nu ar fi mai simplu să lăsăm Banca Centrală Europeană (BCE) să cumpere masiv obligaţiunile emise de diversele guverne europene în scopul finanţării datoriei publice?
S-au conturat deja regulile care interziceau BCE să facă avansuri statelor. De ce nu s-ar merge mai departe, oferind posibilitatea intervenţiei directe pe piaţa financiară a obligaţiunilor, dând astfel o lovitură şi speculaţiilor cu datoria publică?“ ( La Tribune, 4 februarie 2011, p. 7).
Dacă propunerile axei Berlin–Paris vor fi adoptate de ţările membre în luna martie, când se prevede o nouă întâlnire, ne putem întreba ce mai rămâne din autonomia acestor state.

One Response

  1. Daca au fost 60 de ani de pace (este cumva vreo amenintare aici ?)despre ce a fost vorba in Yugoslavia ? Dar in Albania ce se intampla in prezent ? Despre Tara Basca si mai ales Irlanda de Nord nici nu mai vorbim.

    E.Badauta

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Arhivă articole