ALERTĂ NOUTĂȚI!

MISTERELE CUVINTELOR. Bosonul buclucaş

MISTERELE CUVINTELOR. Bosonul buclucaş

de Alexandru Ciolan

În pofida neplăcerii şi a reacţiilor, nu de puţine ori violente, pe care le provoacă liber-cugetătorilor militanţi, mustoasa sintagmă particula lui Dumnezeu (cu variantele particula divină sau, mai rar, particula zeu) pare a fi preferată, şi de cititori, şi de jurnalişti, neutrului şi opacului bosonul lui Higgs (sau bosonul Higgs), admis şi prescris de adulatorii ştiinţei.
Numele fizicianului scoţian Peter Higgs (născut în 1929) a devenit larg cunoscut mai ales în ultimul deceniu, când a fost pomenit ori de câte ori presa relata despre încercările sau planurile de detectare a bosonului scalar, corpusculul pe care, într-un articol din 1964, Higgs (foto 1) l-a propus comunităţii ştiinţifice pentru a explica faptul că particulele elementare au masă (fie ea şi masă zero, ca în cazul fotonilor).
Modelul actual din fizica particulelor, numit şi Modelul Standard, îşi propune să prezinte interacţiunile (fundamentale) dintre particulele (elementare) care compun materia (întregului univers). Modelul, dezvoltat în prima jumătate a secolului XX şi finalizat pe la mijlocul anilor ’70, explică interacţiunile dintre particule, dar acestea din urmă sunt privite ca fiind lipsite de masă (de unde ar urma că se deplasează, toate, cu viteza luminii). Or, majoritatea particulelor au masă. De unde le vine masa? Aceasta este întrebarea revoluţionară pe care şi-a pus-o Higgs, oferind, drept răspuns, ipoteza unei particule subatomice noi, bosonul scalar, cum l-a numit el, sau bosonul Higgs, cum i se spune astăzi (chiar dacă Higgs nu a fost singurul care a teoretizat-o), responsabilă de generarea masei tuturor celorlalte particule. Ipoteza lui Higgs era atât de curajoasă, încât revista de specialitate la care a trimis articolul l-a refuzat ferm. Europenii admiteau revoluţia muzicală a trupelor Beatles şi Rolling Stones, dar rămâneau surzi la noutatea ştiinţifică. Americanii, deschişi spre Elvis, l-au publicat însă imediat.
De la mijlocul anilor ’60 fizicienii se străduiesc să demonstreze experimental existenţa bosonului Higgs, adevărată piatră unghiulară pentru edificiul Modelului Standard: dacă existenţa bosonului se confirmă înseamnă că teoria actuală este valabilă, dacă se infirmă, teoreticienii trebuie să o ia de la capăt şi să construiască din temelii un nou model. Căutarea particulei se face în acceleratoare de particule precum Tevatronul din Statele Unite şi, mai nou, acceleratorul CERN de lângă Geneva, despre care s-a vorbit enorm după 2008, pe care prof. Michio Kaku de la City University din New York îl socoteşte o adevărată “Maşină a Genezei”, în stare să re-producă, la scară miniaturală, condiţiile de după Big Bang, Marea Explozie pe care astronomii o pun la originea universului.
Pentru a citi articolul integral în „Ziarul de duminică“ click AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Arhivă articole