ALERTĂ NOUTĂȚI!

MISTERELE CUVINTELOR. Când aud de cultură… (II)

MISTERELE CUVINTELOR. Când aud de cultură… (II)

de Alexandru Ciolan

În incursiunea noastră printre avatarurile culturii din societatea de consum, să zăbovim câteva clipe asupra manifestărilor mai mult sau mai puţin spirituale desemnate prin sintagma cultură urbană.
Cultura urbană nu este, evident, o invenţie recentă, oraşele dezvoltându-şi dintotdeauna valori şi obiceiuri proprii, diferite de cele rurale, numite în mod tradiţional cultură populară (astăzi, devenită adesea cultură folclorică, pentru a nu fi confundată cu popcultura: „[Până în 1989] exista convingerea că folclorul urban este o prelungire a celui rural, că oraşul nu-şi avea propria sa cultură folclorică, cu teme şi forme de expresie specifice”, R.lit. 1 VI 05; vom găsi, însă, în continuare în presa zilelor noastre cultura populară cu sensul ei originar: „La capitolul cultură populară nu o să ne bată nimeni, niciodată. Nu este în lume un folclor mai bogat decât cel al românilor…”, Adev. 21 XI 09).
Cultura urbană despre care se vorbeşte atât de mult în jurul nostru (primăriile se întrec în a sponsoriza, organiza sau măcar aproba festivaluri de cultură urbană, ong-uri şi asociaţii isteţe atrag în acelaşi scop fonduri din surse interne şi, chiar, internaţionale, cercetători cu simţul oportunităţii se specializează în studiul fenomenului – dacă se continuă tendinţa, cultura urbană va depăşi, în scurt timp, încălzirea globală în lista de priorităţi de pe agenda public impusă) ne-a venit, nici nu se putea altfel, din engleza americană (urban culture), în care indică, eufemistic, aportul populaţiei de culoare din ghetourile marilor oraşe la mozaicul de manifestări ale creativităţii din şi pentru timpul liber (adeseori echivalent cu timpul, pur şi simplu) irosit în deşertul de gunoaie şi beton al metropolei.

Pentru a citi restul articolului în Ziarul de duminică, click AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Arhivă articole