ALERTĂ NOUTĂȚI!

MISTERELE CUVINTELOR. Monitori şi monitoare (II)

MISTERELE CUVINTELOR. Monitori şi monitoare (II)

de Alexandru Ciolan

În limba română, două dintre sensurile lui monitor trebuie puse, indubitabil, pe seama influenţei franceze (engl. monitor nu cunoaşte sensurile respective).
Cel mai vechi, şi în franceză (unde prima consemnare este din 1789), şi în română este acela de „tipăritură în care sunt publicate legile şi hotărârile oficiale“. Din 22 decembrie 1989, Buletinul oficial al defunctelor „structuri de putere ale clanului Ceauşescu“ (în Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale nu veţi găsi cuvintele comunism sau comunist!) a redevenit Monitorul oficial, aşa cum se numise înainte de invazia Armatei Roşii (şi totuşi, prima foaie oficială, scoasă în 1832, sub îngrijirea lui Ion Heliade Rădulescu, fusese un buletin: Buletinul gazetă administrativă). În ultimii ani, monitorul pare însă a nu mai fi exclusiv o publicaţie centrală, specializată, a statului, „democratizându-se“ şi coborând spre unităţile teritoriale. Există, de pildă, Monitorul Primăriei la Timişoara (în acest caz, monitorul fiind sinonim cu „publicaţie oficială“), ca şi o sumedenie de publicaţii generaliste locale numite Monitorul (de Suceava, de Bacău, de Vrancea, de Cluj, de Sibiu, de Alba, dar şi de Făgăraş, de Dorna, de Câmpulung…). Prin urmare, dicţionarele de limbă ar trebui să consemneze, după 1990, cel puţin 2 sensuri noi ale lui monitor: pe acela de foaie oficială şi pe acela de publicaţie locală.
Pentru a citi restul articolului în „Ziarul de duminică“, click AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Arhivă articole