ALERTĂ NOUTĂȚI!

MISTERELE CUVINTELOR. Orga şi organul

MISTERELE CUVINTELOR. Orga şi organul

de Alexandru Ciolan

Înrudit cu ergon „muncă“, din a cărui familie făcea parte, elenul organon „instrument“, cu specializările „unealtă“, „instrument muzical“ şi „organ anatomic“ (în fond, tot un instrument menit exercitării unei funcţii precise) a trecut în latină (organum) şi, de acolo, a fost împrumutat de limbile de cultură (fr. organe, it., sp. organo, engl. organ etc.).
În Grecia şi în Roma antice orga (instrumentul muzical cu claviatură ale cărui sunete sunt produse de trecerea aerului prin tuburi de diferite dimensiuni) era portabilă şi hidraulică, aerul fiind împins în tuburi de forţa apei. După inventarea foalelor, în secolul al IV-lea, orga hidraulică şi cea pneumatică au coexistat vreme de multe secole, înainte ca sistemul cu aer să se impună definitiv. Tot de multe secole a avut nevoie orga, uitată în Occident, pentru a reveni din Bizanţ şi a intra, la început în mănăstirile, apoi în bisericile şi catedralele catolice.
Similitudinea de formă a instrumentului muzical cu armele de artilerie cu mai multe ţevi a dat, în timpul celui de-al doilea război mondial, Katiuşei ruseşti (lansator de proiectile autopropulsate) numele, mai cunoscut în Occident, de orga lui Stalin. (Nu era prima dată în istorie când bubuitul armelor era asemuit cu sunetul maiestuos al muzicii. „Asta-i muzica ce-mi place!“ e exclamaţia entuziastă a regelui Carol I care a deschis, în 1877, la Calafat, primele salve de artilerie din Războiul pentru independenţă…)

Pentru a citi articolul integral în „Ziarul de duminică“, click AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Arhivă articole