de monahul Filotheu
Postăm această prezentare a sfintei muceniţe Heruvima, scrisă de fratele Filotheu de la Mănăstirea Petru Vodă în urmă cu câţiva ani şi preluată de numeroase bloguri. Noi am luat textul de pe hristosesteortodox.wordpress.com.
În cimitirul Mănăstirii Petru Vodă se odihneşte, de mai bine de 11 ani de zile, monahia Heruvima, pe care, ca mireancă, a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasă.
Maica Heruvima a terminat facultatea de limbi clasice la Iaşi şi, în 1995, a primit o bursă de la Fundaţia Soros pentru un masterat în istorie medievală la Universitatea Central Europeană (CEU), Budapesta. Lucrarea sa de masterat a constat în cercetarea unui manuscris al Tâlcuirii la Facere, scris de Sfântul Ioan Gură de Aur, şi dovedea, în această lucrare, că textul tipărit de iezuiţi şi preluat de J. P. Migne în Patrologia Greacă are numeroase interpolări şi modificări faţă de manuscrisul cercetat, în care se regăsea un text cu adevărat hrisostomic, plin de duh. Concluzia era că la o ulterioară ediţie critică a Tâlcuirii la Facere se va descoperi balastul introdus cu rea-voinţă de iezuiţi (de altfel, apropo de asta, pr. Dumitru Fecioru a făcut acelaşi lucru cu traducerea în româneşte, pentru că a luat textul tradus la Neamţu, care se găseşte într-un uriaş manuscris de la Academia Română, şi l-a prelucrat după cel tipărit în Patrologia Greacă; o altă observaţie – a mea, de data asta – ar fi aceea că părinţii nemţeni de acum 200 de ani nu au tradus nici un singur cuvinţel după ediţiile apusene ale Sfinţilor Părinţi, ci doar după manuscrisele din spaţiul ortodox). Profesorii ei au apreciat munca şi i-au propus să se înscrie la doctorat. Lucrarea sa de doctorat era axată tot pe tâlcuirea la cartea Facerii: trebuia să dovedească faptul că Sfinţii Părinţi l-au urmat în tâlcuirea lor la Facere pe ereticul Origen. Svetlana s-a apucat de lucru cu încredere, neştiind ce i s-a cerut, de fapt. Dar, pe măsură ce mai citea din Sfinţii Părinţi cu pricina, realiza hula ce i se cerea să o dovedească. Am aici, rămase de la ea, Tîlcuirea la Facere a Fericitului Augustin (în latină), cea a lui Origen (în greacă), cea a Fericitului Theodorit al Kirului (în greacă), si cea a Sfântului Efrem Sirul (în engleză), ba chiar si comentariul filosofului evreu Filon din Alexandria (în greacă), lucrări pe care le citise acolo, la Budapesta, în original. Cu cât citea, înţelegea nu numai că Sfinţii Părinţi nu l-au urmat pe ereticul Origen în lucrările lor, ci unul din motivele pentru care au întocmit aceste lucrări a fost acela de a-l combate pe eretic, şi se vedea asta din felul în care abordau fiecare chestiune în parte.
S-a întâmplat că, fiind acolo, să-si pună câteva întrebări despre profesorii săi şi să afle că majoritatea sunt evrei, şi să vadă dispreţul lor pentru Ortodoxie şi pentru Tradiţie, cu toate studiile lor universitare. Iar când le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfinţii Părinţi, ei i-au spus: „Nu, nu e aşa. Mai citeşte-i o dată. Mai gândeşte-te. Noi te plătim ca tu să demonstrezi ceva, iar tu trebuie să o faci“.
Au urmat mai multe zile de certuri si argumentări. Venind în ţară pentru a-şi mai aduce nişte lucruri, s-a simţit rău şi s-a dus la medic să-şi facă un control. Aşa a aflat că are un cancer al pielii cu o evoluţie rapidă, în zona omoplatului stâng. Explicaţia era una singură: fususe iradiată. Doctorul i-a zis că mai are doar câteva luni de trăit. S-a întors la Budapesta să-şi ia bagajele. S-a certat cu toată lumea, care îi spunea: „De ce pleci? Avem soluţii pentru boala ta. Nu e nimic grav, noi putem să-ţi oferim vindecarea. Fii ascultătoare şi vei scăpa cu viaţă“. A luat tot ce a putut (deşi mare parte din cărţi i-au rămas acolo) şi s-a întors în ţară. A venit la Părintele Iustin si i-a povestit toată tărăşenia, iar Părintele i-a spus să rămână la noi în mănăstire (aceasta se întâmpla în august 1997).
A urmat un an şi jumătate de suferinţă. Boala a ajuns repede la metastază. Încet, încet, se topea văzând cu ochii. A primit să fie rasoforită şi, cu câteva săptămâni înainte de a pleca dintre noi, a fost călugărită de Părintele Iustin. A refuzat să ia morfină, pentru a-şi şterge, prin suferinţă, toate păcatele săvârşite în această lume. Urletele ei de durere vestesc şi astăzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului. Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinţă, aceea de a prinde sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli. După privegherea hramului mânăstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineaţa, Sfânta Muceniţă Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împăcat, luminoasă la chip, să mărturisească înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stăpânitorilor acestui veac.
Dacă lumea în care trăim este, în întregul său, chipul Babilonului, al curvei celei mari, atunci Sfânta Heruvima dă mărturie despre ceea ce stă scris în Apocalipsă: „Şi într’însa s’a aflat sânge de proroci şi de sfinţi şi de toţi cei junghiaţi pre pământ“.
Venind aici, maica Heruvima ne-a spus despre faptul că de la CEU, mai înainte de ea, plecaseră din acelaşi motiv, cancer al pielii, un student din Bulgaria, o studentă din Georgia şi o alta din SUA. Îmi pare rău că nu vă pot da numele lor. Poate cineva le va afla vreodată.
Batjocura cea mare a fost aceea că, după plecarea maicii Heruvima, foştii ei profesori au instituit la CEU Premiul Svetlana Tanasă, pentru cea mai bună lucrare a anului.
Diavolul a vrut să-i arunce sufletul pur în gheena, dar Dumnezeu a ridicat-o dincolo de nori, pentru dragostea de adevăr, pentru că Adevărul este Hristos Dumnezeul nostru. Ortodoxia este vie şi înfloreşte în adevăr şi sămânţa ei este sângele martirilor. Vino curând, Hristoase Dumnezeul nostru, înainte ca să fim robiţi de vrăjmaşii care blasfemiază şi ne înspăimântă. Risipeşte cu Crucea Ta pe aceia care ne asupresc, ca să ştie ce minunată este Ortodoxia. Pentru rugăciunile Sfinţilor Martiri şi ale Născătoarei de Dumnezeu, Iubitorule de oameni, miluieşte-ne pe noi!