ALERTĂ NOUTĂȚI!

Un alt fel de societate a proprietarilor

Un alt fel de societate a proprietarilor

de Marjorie Kelly şi Shanna Ratner
(Articol apărut în YES! Magazine, 3 august 2010)

Strategii inovatoare pe plan local în domeniul proprietăţii de tip cooperatist conduc la o prosperitate sustenabilă şi larg răspândită

Când treci cu maşina prin aproprierea localităţii Luverne din sudul Minnesotei, vezi pâlcuri de turbine eoliene ţâşnind din lanurile de porumb. Turnurile zvelte, de un alb lucitor adăpostesc computere sofisticate care monitorizează în fiecare moment zeci de factori, de la viteza vântului până la presiunea asupra palelor. Felul în care turbinele sunt finanţate şi luate în proprietate este la fel de inovator ca şi tehnologia care le pune în mişcare.

Aceste complexe de producere a energiei eoliene au fost create de Minwind Energy, o societate cu răspundere limitată structurată cooperatist. Pe vremea când pe aceste câmpuri existau doar culturi de porumb, Minwind a invitat sute de localnici să investească câte 5000 de dolari; în final, a strâns patru milioane pentru a finanţa turbinele. În schimbul sumelor investite, oamenii locului au devenit proprietari, alături de fermierii pe ale căror câmpuri s-au înălţat turbinele eoliene.

Urmând regula că nici o persoană nu poate deţine mai mult de 15% din întregul complex, structura proprietăţii este menită să răspândească larg bogăţia şi să o facă să prindă rădăcini în comunităţile locale. Potrivit Government Accountability Office, menţinerea unui proiect precum Minwind în proprietate locală aduce beneficii economice de trei ori mai mari decât în cazul proiectelor cu acţionariat care nu este din partea locului. Dolarii, în loc să intre direct în buzunarele investitorilor de pe Wall Street şi ale marilor companii, rămân în comunităţile locale pentru a fi folosiţi la plata lucrătorilor, investitorilor şi furnizorilor locali de tot felul. Bogăţia nu părăseşte locul.

Minwind este un exemplu de proprietate folosită în comun (shared ownership), o categorie nouă, larg răspândită de proprietate. O întâlnim în cazul firmelor cooperatiste cu lucrători-proprietari sau în cel al tutelei comunitare asupra pământului (community land trust) în care familiile sunt proprietarele caselor în care locuiesc iar o organizaţie non-profit deţine terenul pe care sunt construite (pentru o prezentare a modelului vezi aici).

Proprietatea folosită în comun, la fel ca proprietatea locală, este un instrument valoros de sporire pe termen lung a bunăstării comunităţilor. Ambele reprezintă inovaţii în sfera tehnologiilor sociale care trebuie să avanseze odată cu tehnologiile fizice – cum ar fi turbinele eoliene, agricultura organică sau administrarea sustenabilă a pădurilor – dacă vrem să creăm o economie în care proprietatea să fie şi sustenabilă şi larg răspândită. Dacă tehnologiile sustenabile răspund la întrebarea „ce?“ va menţine o economie vie, formele locale şi de folosire în comun a proprietăţii răspund la întrebarea „cine?“: cine va deţine capacitatea productivă a naţiunii, cine o va controla, cine va beneficia de bogăţia creată.

Proprietatea folosită în comun ia numeroase forme. De exemplu:

– În Arizona şi New Mexico, Malpai Borderlands Group , o organizaţie a fermierilor, conservă aproape un milion de acri de spaţii naturale sălbatice neîntrerupte, folosind drepturile exclusive de conservare (conservation easements), un alt mijloc de folosire în comun a proprietăţii. Aceste învoieli recunoscute de lege combină proprietatea privată asupra pământului cu angajamentul ferm că nu se va permite pe el dezvoltarea economică.

– În statul Maine, comunităţile folosesc înţelegeri numite working waterfront covenants (învoieli privitoare la accesul în zonele de lucru costiere; pentru o prezentare teoretică vezi aici) pentru a menţine proprietăţile de pe malul oceanului destinate exclusiv pescuitului comercial. Asemenea angajamente făcute pe vecie se ataşează actului de proprietate. Contractele permit statului Maine să cumpere şi să deţină drepturile de dezvoltare astfel încât pescarii locali să poată continua să pescuiască chiar dacă sunt plătiţi pentru înstrăinarea drepturilor de dezvoltare.

– În Danemarca, asociaţiile morilor de vânt, organizate în sistem cooperatist – similar firmei Minwind – au făcut ca tranziţia danezilor spre energia eoliană să fie mult mai rapidă decât a oricărei alte naţiuni, în primul rând datorită cadrului legislativ adecvat care a încurajat proprietatea de tip cooperatist asupra producerii energiei eoliene. Dacă în SUA ar exista asemenea reglementări, proiectele de exploatare a energiei eoliene n-ar mai fi considerate intruşi cărora trebuie să le opui rezistenţă ci ar putea fi văzute ca o oportunitate de a uni vecinătatea într-o investiţie comună. Proprietatea locală ar crea mai degrabă sentimente de mândrie decât de ostilitate.

– Într-un model care se răspândeşte în toată America, proprietarii de case prefabricate (manufactured homes, case asamblate industrial) se asociază pentru a crea comunităţi deţinute de către rezidenţi (resident-owned communities). Deţinând în sistem cooperatist terenul de sub aceste comunităţi, rezidenţii transformă statutul legal al locuinţei lor dintr-o proprietate personală într-un ansamblu imobiliar. Rezultatul este creşterea valorii proprietăţii, familii mai stabile şi o participare sporită la viaţa comunităţii. (Pentru o prezentare a sistemului de comunităţi ale rezidenţilor vezi aici.)

Pentru regiunile rurale, care n-au beneficiat mai deloc de pe urma exportării bogăţiei lor naturale, proprietatea în folosinţă comună este un instrument important în stabilirea parteneriatului rural-urban pentru a ajuta regiunile rurale să-şi păstreze bunăstarea pe plan local. Unul din cinci americani trăieşte în zonele rurale, dar aceste zone au sărăcit disproporţionat de mult şi de prea multe ori nu li se acordă decât o atenţie marginală. Ele sunt însă deţinătoarele unui capital natural şi ale altor forme de bogăţie care astăzi sunt mai importante ca niciodată. Pe măsură ce noua economie va mări cererea de practici sustenabile în domeniul pescuitului, agriculturii organice, energiei eoliene şi administrării pădurilor, apar noi oportunităţi pentru solidaritatea dintre oraşe şi zonele rurale pe care oraşele se sprijină.

Pentru a distribui în mod sustenabil atât resursele cât şi beneficiile, trebuie să recunoaştem că adevărata bogăţie este mai mult decât capitalul financiar – ea ţine de restaurarea legăturilor noastre cu solul, pădurile şi apa (pe care ar trebui să le considerăm capital natural) şi comunităţile locale (capital social constituit din reţeaua legăturilor umane, relaţii interpersonale, de încredere). De asemeni, este vorba despre capitalul individual, totalitatea competenţelor unei populaţii dintr-o regiune; capitalul fix, cum ar fi turbinele eoliene, capitalul intelectual care include invenţiile sau materialele publicate şi capitalul politic, abilitatea de a influenţa distribuirea resurselor.

Cei mai mulţi dintre noi nu se sinchisesc de proprietate şi de formele ei, deşi felul în care este alocată are o importanţă esenţială pentru viaţa noastră zilnică. Proprietatea ne conturează existenţa; de ea depinde dacă muncim timp de 40 de ore sau mai mult pe săptămână, dacă munca noastră ne face puternici sau, dimpotrivă, ne înjoseşte, cât de îngrijoraţi suntem de datoriile pe care le-am făcut, dacă ne permitem să avem o casă sau o bătrâneţe lipsită de griji. Întrebările privitoare la cine deţine infrastructura care produce bogăţia într-o economie, cine o controlează şi ale cui interese le serveşte sunt printre cele mai importante cu care se confruntă o societate. Răspunsurile la aceste întrebări sunt de o importanţă crucială în crearea unei prosperităţi comune.

Proprietatea locală şi cea în folosinţă comună, mijloace cheie pentru păstrarea la nivel local a bunăstării, ajută la construirea pilonilor unei structuri care ar putea coagula o mişcare dedicată propăşirii materiale a comunităţilor – o mişcare care să constituie latura socială a revoluţiei sustenabilităţii.

Traducere de Ovidiu Hurduzeu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Arhivă articole