ALERTĂ NOUTĂȚI!

Un studiu comparativ despre cooperaţia din Italia, regiunea bască Mondragón şi Franţa (I)

Un studiu comparativ despre cooperaţia din Italia, regiunea bască Mondragón şi Franţa (I)

de Hazel Corcoran şi David Wilson

Studiul (The Worker Co-operative Movements în Italy, Mondragon and France: Context, Success Factors and Lessons. 31 mai 2010) a fost finanţat de Canadian Social Economy Research Partnerships (prin asocierea a şase centre regionale de cercetare) şi Social Sciences and Humanities Research Council (Canada).

Obiectivele studiului
Analiza cadrului socio-politic, a condiţiilor de capitalizare, a sprijinului guvernamental şi a contextului mişcărilor cooperatiste din Italia, Mondragón (Spania) şi Franţa. Analiza vrea să ofere modele şi practici care ar putea fi urmate de mişcarea cooperatistă canadiană (CWCF).

Factori comuni
În ciuda unor condiţii specifice greu reproductibile în alte ţări, succesul celor trei mişcări cooperatiste se bazează pe următorii factori comuni:
1) suficient capital pus la dispoziţia cooperativelor;
2) asistenţă tehnică oferită cooperativelor în faza iniţială, de start-up;
3) o „rezervă indivizibilă“ obligatorie;
4) structuri importante care să sprijine, direcţioneze şi educe pe lucrătorii-proprietari;
5) concentrare pe ramuri industriale;
6) un puternic simţământ al solidarităţii şi cooperării;
7) economii de scară – cele trei mişcări cooperatiste au ajuns la dimensiuni şi la o putere care le permite să fie luate în serios de guverne, de alte sectoare cooperatiste etc.

Condiţii necesare
Potrivit autorilor, condiţiile necesare pentru a dezvolta cu succes o cooperativă sunt:
a) o legislaţie adecvată;
b) un plan de afaceri solid care să poată genera surplus pentru cooperativă într-o perioadă de timp rezonabilă;
c) asistenţa tehnică;
d) accesul la capital;
e) accesul la educaţie şi formare în managementul unei cooperative.
Pentru dezvoltarea unei largi mişcări cooperatiste este nevoie de un sistem de sprijin care să fie capabil să transfere cunoştinţele unui număr mare de oameni, pe lângă accesul la surse de capital care să favorizeze cooperaţia.

Italia (cu accent pe Emilia-Romagna)
800.000 de oameni lucrează în cooperaţia italiană.
La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Emilia-Romagna era una dintre regiunile cele mai devastate şi sărace din Europa.
În Emilia-Romagna sunt 7.500 de cooperative, iar regiunea se mândreşte xu una dintre cele mai mici rate ale şomajului din Europa.
Emilia Romagna este considerată una dintre cele mai prospere regiuni din lume. Venitul este cu 25% mai mare decât media italiană şi cu 36% mai mare decât media UE. În 2006, rata şomajului era de 3% comparat cu 8.4% pentru întreaga Italie, indexul coeziunii sociale şi a capitalului social este cel mai înalt din lume, aşa cum evidenţiază înalta rată a acţiunilor de voluntariat.
Una dintre cele mai mici rate ale inegalităţii sociale măsurate, de 0.25 în baza coeficientului Gini – jumătate din norma europeană.
În Emilia-Romagna, există 420.000 de firme foarte mici iar mai mult de jumătate din populaţie sunt membri cooperatori.

Sprijin pentru cooperative
Articolul 45 din Constituţia italiană stipulează: „Republica recunoaşte funcţia socială a cooperării cu caracter mutual şi fără scopuri private speculative. Legea promovează şi este în favoarea dezvoltării cooperării prin mijloacele cele mai adecvate şi asigură, printr-un control adecvat, păstrarea caracterului şi scopurilor acesteia“.
Profiturile cooperativelor nu sunt impozitate dacă:
1) sunt reinvestite în cooperative iar 30% sunt plasate în „rezerva indivizibilă“ a cooperativei;
2) cooperativa este o „cooperativă mutuală“, în care costurile cu munca depăşesc 50% din totalul costurilor.
Asistenţă de la agenţiile guvernamentale de dezvoltare regională în domenii de cercetare-dezvoltare, educaţie, training, securitatea muncii, transferul de tehnologie, marketing, distribuţie şi export. Serviciile de asistenţă sunt furnizate mai degrabă pe ramuri de activitate decât firmelor individuale, pentru a se crea economii de scară şi a menţine preţul scăzut al serviciilor. La agenţiile de dezvoltare economică regională participă toţi factorii interesaţi, asociaţiile de firme, camerele de comerţ, administraţia locală, sindicate şi universităţi. Agenţiile de dezvoltare economică regională creează şi dezvoltă „centre de afaceri“ (business clusters) care creează energiile economiilor de scară. În aceste centre cooperativele şi micile firme intră în parteneriat pentru obţinerea marilor contracte.

Capitalizare
– prin scutiri de impozite;
– existenţa unui fond naţional pentru crearea de cooperative, în baza Actului Marcora – acest fond ajută la convertirea firmelor private în cooperative pentru a se păstra şi crea locuri de muncă;
– atunci când muncitorii vor să cumpere întreprinderea şi să o transforme în cooperativă, statul italian le oferă o subvenţie de trei ori mai mare decât suma depusă de muncitori;
– 3% din profituri sunt depuse într-un fond de dezvoltare cooperatistă care ajută la crearea de noi cooperative, dezvoltarea celor existente şi convertirea firmelor private în cooperative cu lucrători-proprietari. Primele trei mari federaţii cooperatiste din Italia au fiecare fondul ei de dezvoltare;
– cooperativele pot să emită acţiuni, obligaţiuni şi forme hibride pentru a strânge capital, dar investitorii externi nu pot avea mai mult de 1/3 din voturi în adunarea generală a membrilor cooperativei.

Sprijin mutual
Legea Basevi obligă cooperativele să intre într-o confederaţie care oferă membrilor servicii importante în domeniile consultanţei juridice, în probleme de impozitare, contabilitate, training. Dispunând de fonduri considerabile – fiecare cooperativă trebuie să plătească federaţiei 0.4% din contravaloarea vânzărilor anuale – au membri în toată Italia şi exercită o considerabilă putere politică.
Puternica etică a ajutorului mutual. Imediat ce se naşte o nouă cooperativă, TOATE cooperativele încep să cumpere de la noua cooperativă.
Puternic sistem de reţele informale şi federaţii instituţionalizate.

Contextul politic
Cele trei mari federaţii cooperatiste sunt afiliate la câte un partid. Cea mai mare federaţie, La Lega, susţine pe „roşii“ de stânga, Confederaţia Cooperativelor sprijină pe catolicii „albi“ de centru-dreapta iar Asociaţia cooperativelor, cea mai mică federaţie, este legată de social-democraţie. Afilierea politică este atât de puternică – observă autorii studiului – încât partidele politice îşi pun oamenii în conducerea acestor cooperative. Prin aceasta federaţiile cooperatiste, deşi divizate politic, au acces total la guvernare.

Concluzii
Trăinicia modelului cooperatist Italian se bazează pe:
– diferitele forme de sprijin, în primul rând fondul de dezvoltare de 3%;
– asistenţă tehnică;
– ajutorul acordat de stat pentru convertirea firmelor private în firme cooperatiste;
– structura confederativă obligatorie;
– rezerva indivizibilă obligatorie care împiedică decapitalizarea şi asigură o sursă de lichidităţi. Rezerva indivizibilă este privită în mod unanim ca un mod de a garanta locuri de muncă pentru mai multe generaţii şi nu ca proprietate care trebuie să fie „privatizată“ de actualul grup de membri. Bolognesi, un lucrător-proprietar şi membru cooperator la a treia generaţie, a concluzionat: „Parte din misiunea noastră este ajutorul mutual între generaţii. Ceea ce vedem în cooperativa noastră este fructul mai multor generaţii de lucrători. Primim prosperitatea de la generaţiile trecute şi o creăm pentru generaţiile viitoare de membri. Obiectivul nostru nu este doar să generăm joburi pentru această generaţie ci şi pentru generaţiile viitoare“.
– o cultură puternică de cooperare şi ajutor reciproc.

(Rezumat de Ovidiu Hurduzeu)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Arhivă articole